9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialJose Manuel Barroso îndeamnă partidele proeuropene să se "reunească"

Jose Manuel Barroso îndeamnă partidele proeuropene să se “reunească”

Preşedintele Comisiei Europene (CE) Jose Manuel Barroso a îndemnat luni forţele europene să se "reunească", după ascensiunea eurofobilor în alegerile europene, relatează Mediafax.

El a considerat "foarte important" faptul că forţele politice "reprezentate în cadrul Comisiei", şi anume conservatorii, socialiştii şi liberalii, "au câştigat din nou, la nivel global", adăugând, citat într-un comunicat, că o "majoritate solidă este posibilă".

Ţinând cont de ascensiunea eurofobilor, extrema dreaptă şi stânga radicală, singura majoritate posibilă ar putea fi formată de o mare coaliţie între conservatori şi socialişti, cu un posibil sprijin al liberalilor.

Cele trei forţe "nu sunt de acord pe fiecare detaliu, dar împărtăşesc un consens fundamental pentru o Europă care ar trebui în prezent reconsolidată", apreciază Barroso.

"A venit momentul să ne reunim şi să definim viitorul Uniunii", a dat asigurări preşedintele Comisiei, declarându-se "încrezător în faptul că majoritatea covârşitoare a membrilor Parlamentului European va trece peste această provocare şi va profita de oportunitatea de a aduce beneficii concrete pentru cetăţenii europeni".

Evocând o "tranziţie" către viitor, el şi-a exprimat speranţa "că rezultatele acestor alegeri vor fi respectate în deciziile care vor fi luate" atât de şefii de stat şi de Guvern, cât şi de Parlamentul European.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă