10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialJurnalist sirian, rănit grav în sudul Turciei

Jurnalist sirian, rănit grav în sudul Turciei

Un jurnalist sirian a fost împuşcat şi rănit grav, duminică, de un atacator mascat. Incidentul a avut loc în provincia Gaziantep din sudul Turciei, a relatat agenţia Anadolu, citată de DPA, potrivit Agerpres.

Jurnalistul a fost identificat drept Muhammed Zahir al-Sherkat, un bărbat în vârstă de 36 de ani. El ar fi avut asupra sa hărţi legate de situaţia din Siria. În acest caz, poliția a deschis o anchetă. Mai mult, autoritățile sunt în posesia unor imagini cu incidentul surprinse de camerele de supraveghere. 

Un incident similar a avut loc în luna decembrie, când Naji Jerf, un cineast sirian care se ocupa de documentarea vieţii sunt controlul Statului Islamic, a fost ucis, tot în Turcia.În octombrie, gruparea jihadistă a revendicat uciderea a doi jurnalişti sirieni la Sanliurfa, de asemenea în sudul Turciei, în apropiere de graniţă. 

Cele mai citite

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...
Ultima oră
Pe aceeași temă