9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialJurnalişti BBC, arestaţi în Qatar pentru SPIONAJ

Jurnalişti BBC, arestaţi în Qatar pentru SPIONAJ

O echipă de jurnalişti de la BBC a fost arestată în Qatar pentru spionaj, cu toate că jurnaliștii britanici se aflau în această ţară la invitaţia guvernului de la Doha, pentru a realiza un reportaj despre condiţiile de muncă pentru imigranţi. 

Unul dintre jurnaliştii implicaţi, Mark Lobel, a povestit cum au fost urmăriți de opt mașini pline cu agenți de securitate și polițiști, prinși şi acuzați de spionaj.

Lobel a relatat că nu li s-a spus direct de ce sunt acuzaţi şi că erau chestionaţi cu privire la locurile în care au fost şi persoanele cu care au vorbit. Într-o pauză de la interogări, un ofiţer i-a spus jurnalistului că nu are voie să sune acasă şi să spune unde se afă deoarece reţinerea lor era o chestiune de securitate naţională. 

Motivul pentru toate acestea este faptul că gazdele nu au fost de acord ca jurnaliștii să filmeze mai mult decât ceea ce erau ei dispuși să arate.

Atorităţile i-au invitat pe cei de la BBC să filmeze doar noua clădire în care urmau să fie cazaţi muncitorii imigranţi, dar jurnaliștii au vrut să filmeze şi în alte centre în care locuiesc imigranţii şi unde condiţiile de viaţă sunt adesea subumane.

Oficialii de la Doha le-ar fi spus jurnaliștilor că nu se află  la Disneyland şi nu pot să se plimbe cu camera de filmare după bunul lor plac. 

"Am fost izolaţi de lume şi nu ni s-a permis să dăm niciun telefon. Am petrecut două nopţi într-o închisoare murdară. Ne-au arătat un dosar cu mai multe fotografii cu noi în timp ce munceam şi socializam în oraş. Am fost supravegheaţi încă de la sosire. Încătuşaţi, am fost duşi în faţa unui procuror care ne-a acuzat că nu respectăm Qatarul şi care ne-a ameninţat că ne va arunca pentru mai multe nopţi în închisoare pentru a ne învăţa o lecţie", a declarat Mark Lobel, jurnalist BBC.

După cea au fost eliberați, după 48 de ore, jurnaliștilor li s-a interzis să părăsească țara şi li s-a dat voie să îşi continue reportajul, însă nu li s-au returnat echipamentele confiscate.

"Este o problemă serioasă. S-a întâmplat acelaşi lucru şi cu echipă de filmare din Qatar. Ştim că şi activiştii au început să se teamă în această ţară. Cea mai bună soluţie pentru Qatar de a îmbunătăţi raportările despre condiţiile de muncă este să le îmbunătăţească, nu să împiedice media să vorbească despre ele", a afirmat Mustafa Qadri, reprezentant Amnesty International.

BBC a declarat că se bucură de faptul că echipa de jurnalişti a fost eliberată, dar a subliniat că nu existau motive pentru a fi reţinuţi în primul rând.

"Prezenţa lor în Qatar nu era un secret şi lucrau la un material jurnalistic de calitate. Autorităţile din Qatar au făcut o serie de acuzaţii pentru a justifica detenţia lor, acuzaţii respinde de echipă. Cerem autorităţilor din Qatar o explicaţie şi returnarea echipamentelor conficate", a prezicat BBC. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă