18.9 C
București
duminică, 26 mai 2024
AcasăSpecialJustiția a deschis o anchetă în Franța în cazul atacului informatic asupra...

Justiția a deschis o anchetă în Franța în cazul atacului informatic asupra echipei lui Macron

Justiția franceză a inițiat o anchetă după difuzarea pe internet a mii de documente interne ale echipei candidatului centrist la președinția Franței, Emmanuel Macron, informează duminică AFP citată de Agerpres.

Conform unei surse apropiate acestei anchete, a fost deschis un dosar pentru 'acces fraudulos la un sistem de tratament automatizat al datelor' și 'încălcarea secretului corespondenței'.

Echipa de campanie a lui Macron a anunțat vineri seară că a fost ținta unei 'acțiuni de piratare masivă și coordonată', după ce pe rețelele de socializare au apărut informații interne, cum ar fi documente contabile, și a calificat această acțiune drept o 'operațiune de destabilizare' înaintea turului doi al alegerilor prezidențiale.

'Știam că existau aceste riscuri în timpul campaniei prezidențiale, pentru că s-a întâmplat și în alte părți. Nimic nu va rămâne fără răspuns', a spus la scurt timp după anunțarea acestui atac președintele în exercițiu Francois Hollande, făcând astfel aluzie la atacurile informatice asupra echipei de campanie a lui Hillary Clinton în SUA.

Documentele au apărut prima dată pe forumul anglofon 4Cha, fiind apoi redistribuite rapid pe Twitter de către un militant apropiat al extremei drepte, Jack Posobiec, și de către William Craddick, fondatorul website-ului american Disobedient Media.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Record în 2024 pentru Canalul Mânecii: Peste 10.000 de migranţi l-au traversat ilegal

Peste 10.000 de migranţi au traversat ilegal Canalul Mânecii, de la începutul anului 2024, pentru a ajunge în Regatul Unit. Aceasta reprezintă o creştere...

MAE informează că toţi cei șase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie

Ministerul Afacerilor Externe(MAE) a anunțat, sâmbătă, că toţi cei șase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, potrivit gandul.ro. MAE informează...

Marcel Ciolacu, despre posibilitatea ca Rusia să atace România: “Suntem pregătiți”

Premierul Marcel Ciolacu a subliniat, într-o declarație sâmbătă, că România este o țară sigură și că nu există motive de îngrijorare în ceea ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă