7.8 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialJustiţia belgiană judecă un grup de şase jihadişti, dar numai unul a...

Justiţia belgiană judecă un grup de şase jihadişti, dar numai unul a putut fi adus în instanţă

La tribunalul din oraşul belgian Anvers a început luni procesul a şase tineri belgieni presupuşi membri ai unei grupări jihadiste acuzaţi că ar fi comis decapitări în Siria, însă numai unul a apărut în faţa instanţei, alţi doi fiind în Siria şi ceilalţi trei fiind probabil morţi, scrie publicaţia La Libre Belgique, citată de agenţia EFE şi preluată de Agerpres

Inculpatul care a asistat la audiere, Hakim Elouassaki, a recunoscut anterior că a participat la asasinarea unui şiit în Siria, dar ulterior şi-a retras mărturia. El a fost totuşi dat de gol de un mesaj pe care l-a trimis iubitei sale pe 14 ianuarie 2013, în care îi spunea acesteia că a ucis pe cineva, precum şi de o înregistrare video trimisă tot atunci unui alt belgian radicalizat, Elias Taketloune, în care este văzut în timpul unei decapitări. 

Membru al grupării radicale islamice Sharia4Belgium, Elouassaki s-a întors în Belgia după ce a fost rănit la cap de un glonţ în Siria. Ceilalţi cinci jihadişti, judecaţi în lipsă, sunt acuzaţi de asasinate şi sechestrări comise între septembrie 2012 şi mai 2013. 

Elias Taketloune a mărturisit în faţa anchetatorilor belgieni că jihadiştii alături de care a luptat în Siria sechestrau de obicei şiiţi şi creştini, iar dacă familiile acestora nu plăteau sumele de bani cerute pentru eliberarea lor, ostaticii erau decapitaţi. 

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă