11.3 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăSpecialKievul acuză: Putin vrea să cucerească Ucraina

Kievul acuză: Putin vrea să cucerească Ucraina

Ministrul ucrainean al Apărării a apreciat că o consolidare a forţelor ruse care sprijină separatiştii din Donbas arată că preşedintele rus Vladimir Putin vrea să preia controlul asupra ţării, relatează Reuters, conform Mediafax.

Stepan Poltorak a făcut această declaraţie în contextul vizitei ministrului canadian al Apărării, Jason Kenney, în timp ce comandanţii militari ucraineni au raportat intensificarea atacurilor separatiştilor în estul ţării, în pofida armistiţiului în vigoare.

“Există în continuare o ameninţare pentru că grupările militare (separatiste) şi trupele ruse continuă să-şi consolideze forţele, aducând echipament suplimentar şi muniţie, şi bineînţeles că planurile lor nu sunt paşnice”, a afirmat Poltorak.

“Nu trebuie să fim naivi şi să credem că Putin a renunţat la planurile sale de a cuceri Ucraina, de a destabiliza situaţia în Ucraina. El doar îşi schimbă tactica şi strategiile, dar scopul său rămâne acelaşi: să cucerească Ucraina”, a adăugat ministrul ucrainean al Apărării.

Putin a negat întotdeauna acuzaţiile Kievului şi Occidentului conform cărora Rusia îi susţine pe separatiştii din estul Ucrainei cu trupe şi armament.

Poltorak urma să profite de vizita lui Kenney pentru a cere NATO să ofere mai multă asistenţă militară forţelor ucrainene, în conflictul cu separatiştii care s-a soldat cu peste 6.400 de morţi, potrivit estimărilor ONU.

Canada, ca şi alte state NATO, a oferit fostei republici sovietice doar ajutor neletal. Instructori militari canadieni ar urma să vină în Ucraina în această vară pentru a forma noii membri ai armatei ucrainene.

Poltorak a mai declarat că separatiştii au lansat 5.000 de bombardamente asupra unor obiective ale forţelor ucrainene de la semnarea armistiţiului la Minsk, în februarie.

Tot vineri, purtătorul de cuvânt al armatei Andrei Lisenko a declarat că un soldat ucrainean a fost ucis joi în atacurile separatiştilor. “Intensitatea atacurilor creşte”, a afirmat el într-o conferinţă de presă.

Cele mai citite

O familie de 9 persoane, dintre care șase copii, din Rafah a fost ucisă într-una tac israelian

Un atac israelian a omorât nouă persoane, dintre care şase copii, toţi membri ai aceleiaşi familii, vineri seara la Rafah, în sudul îndepărtat al...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Rusia susține că a doborât 50 de drone ucrainene. Doi civili și-au pierdut viața

Ministerul rus al Apărării a transmis sâmbătă că apărarea sa antiaeriană a interceptat şi distrus 50 de drone ucrainene în cursul nopţii, respingând unul...
Ultima oră
Pe aceeași temă