9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialKlaus Iohannis și Călin Popescu-Tăriceanu participă la înmormântarea fostului președinte israelian Shimon...

Klaus Iohannis și Călin Popescu-Tăriceanu participă la înmormântarea fostului președinte israelian Shimon Peres

Președintele Klaus Iohannis și șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, vor participa, vineri, la înmormântarea fostului președinte israelian și laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Shimon Peres, care va avea loc la cimitirul de pe Muntele Hertzl din Ierusalim, informează agențiile de presă.

Miercuri, șeful statului a transmis un mesaj de condoleanțe președintelui Israelului, Reuven Rivlin, în urma morţii lui Shimon Peres. În același mesaj, el a anunțat că va participa la funeraliile fostului preşedinte israelian.

„Shimon Peres va rămâne în amintirea noastră şi a întregii umanităţi ca una dintre personalităţile lumii pentru care nu există comparaţii, un lider cu adevărat vizionar, prin întreaga sa activitate politică de prim-ministru şi preşedinte al Israelului, părinte fondator al statului Israel, luptător neobosit pentru o soluţie durabilă în procesul de pace din Orientul Mijlociu şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace. A fost un adevărat om de stat, pentru care pacea a reprezentat mereu o cale de urmat, cu o profundă încredere în umanitate şi progres.În România, ne vom aminti mereu de prietenia sa sinceră şi profundă faţă de poporul român, Shimon Peres fiind primul preşedinte israelian care a vizitat ţara noastră în anul 2010”, precizează șeful statului în mesajul de condoleanțe.

Și șeful Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat că va participa la înmormântare. „Folosesc acest prilej pentru a invita colegii mei, liderii grupurilor politice din Senat, să mă însoțească pentru a participa la funeraliile naționale care vor avea loc în Israel pentru înmormântarea lui Shimon Peres și fac un apel la liderii partidelor politice reprezentate în Parlament să participe la această ceremonie ca un gest de prețuire pe care noi suntem obligați să îl aducem unor adevărați oameni de stat”, a precizat Tăriceanu, potrivit Agerpres.

El a transmis condoleanțe israelienilor și a elogiat activitatea politică a fostului președinte Shimon Peres. „Doresc ca, în numele cetățenilor români, ai membrilor Senatului și al meu personal, să transmit condoleanțe poporului israelian și Statului Israel pentru dispariția lui Shimon Peres, care este un binecunoscut om de stat, care a contribuit prin eforturile personale la crearea Statului Israel, la consolidarea și întărirea lui. După cum știți, Shimon Peres a fost nu numai președinte al Israelului, a fost în două rânduri prim-ministru, a fost ministru de Externe, a avut în total nu mai puțin de 12 ministeriate pe care le-a deținut în cursul lungii sale cariere politice. El este considerat unul dintre părinții fondatori ai Statului Israel”, a mai spus Călin Popescu Tăriceanu.

Totodată, el a povestit că l-a cunoscut pe Shimon Peres personal: „Am avut deosebita onoare, în 1997, într-o vizită oficială în Israel, să îl cunosc personal, la vremea când nu avea niciun fel de funcție. Și m-a impresionat extrem de mult înțelepciunea și viziunea sa care era îndreptată către o lume mai bună, o lume a păcii. El a fost, de altfel, și câștigător al Premiului Nobel, alături de prim-ministrul Yitzhak Rabin. În ultimii ani, pe lângă eforturile pe care le-a dedicat păcii în Orientul Mijlociu, a avut un rol esențial în dezvoltarea sectorului start-up-urilor și a domeniului inovațiilor și noilor tehnologii în Israel. Poate surprinzător, cu toate că avea o vârstă foarte înaintată, a înțeles care este rolul acestui motor de dezvoltare care să dea Israelului posibilitatea să devină nu numai o țară cu un rol strategic în Orientul Mijlociu, dar prin dezvoltarea sa economică să devină unul din promotorii și liderii acestui domeniu esențial pentru dezvoltarea umană, pentru dezvoltarea societății”, a mai spus șeful Senatului.

Liderii internaționali participă la înmormântarea lui Peres

 

Agenția EFE precizează că la funeralii vor mai fi prezenți și președintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama,  secretarul de stat, John Kerry, candidata democrată la președinția SUA Hillary Clinton și soțul ei, fostul președinte american Bill Clinton.  Este așteptat, de asemenea, și Papa Francisc. La funeralii ar urma să ia parte totodată demnitari din Marea Britanie, Canada și alte state din America de Sud, Asia și Africa.

Conform postului de televiziune israelian Canal 10, au început deja pregătirile pentru ceremonia de pe Muntele Hetzl. Shimon Peres va fi înmormântat între foștii premieri Ițhak Rabin și Ițhak Shamir.

Înainte de înmormântare, israelienii vor putea să își aducă omagiile fostului președinte joi în Parlamentul israelian (Knesset). Din acest motiv, camera legislativă și-a suspendat activitatea joi. Forțele de securitate israeliene vor impune măsuri stricte în următoarele zile, iar presa israeliană citată de EFE se așteaptă la cea mai mare desfășurare de forțe din ultimele două decenii.

Fostul preşedintele israelian, Shimon Peres, a murit, miercuri, la 93 de ani, după ce la 13 septembrie victima unui accident vascular cerebral major și este spitalizat de atunci. Shimon Peres a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1994 împreună cu Yitzhak Rabin și Yasser Arafat pentru rolul jucat în negocierea acordurilor de la Oslo, care au pus bazele autonomiei palestiniene.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă