8.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialLa 1 iulie intră în vigoare acordul de asociere UE - Republica...

La 1 iulie intră în vigoare acordul de asociere UE – Republica MOLDOVA

Ministerul Afacerilor Externe al României salută intrarea în vigoare, la 1 iulie 2016, a Acordurilor de asociere între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Moldova, respectiv Georgia, pe de altă parte.

Acordurile intră în vigoare ca urmare a încheierii tuturor procedurilor interne la nivelul UE, în baza finalizării procesului de ratificare a acordurilor de către toate cele 28 de state membre şi de către Parlamentul European, în perioada 2014-2015. 

Potrivit unui comunicat al MAE, intrarea în vigoare a acordurilor reprezintă un moment politic semnificativ în relaţia UE cu cei mai angajaţi parteneri din vecinătatea noastră estică şi, totodată, îndeplinirea unui obiectiv prioritar al României în cadrul Uniunii Europene, pe care ţara noastră l-a promovat activ şi constant. 

MAE adresează felicitări autorităţilor şi cetăţenilor din Georgia şi Republica Moldova pentru această realizare şi încurajează continuarea eforturilor de punere în aplicare a acordurilor şi avansarea reformelor necesare pentru parcursul european al acestor ţări. 

În acelaşi timp, MAE îşi exprimă speranţa că vor putea fi găsite soluţii constructive în plan european care să permită, cât mai curând posibil, şi intrarea în vigoare a Acordului de asociere UE – Ucraina, în conformitate cu angajamentele asumate la nivel european. 

Acordurile de asociere cu Republica Moldova şi cu Georgia, care includ dimensiunea comercială (DCFTA), se aplică provizoriu începând cu 1 septembrie 2014. În ceea ce priveşte Ucraina, aplicarea provizorie a unor părţi importante din Acordul de Asociere a început la 1 noiembrie 2014, iar aplicarea provizorie a Acordului aprofundat şi cuprinzător de liber schimb – DCFTA – la 1 ianuarie 2016.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă