12 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialLavrov promite intermedierea discuţiilor dintre Kiev şi rebeli

Lavrov promite intermedierea discuţiilor dintre Kiev şi rebeli

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a anunţat luni că Rusia va facilita contactele dintre Kiev şi rebelii proruşi "în următoarele zile", în timp ce cancelarul german Angela Merkel a cerut Moscovei să facă presiuni asupra separatiştilor, relatează AFP, conform Mediafax

"În următoarele zile, din ceea ce ştiu, vor exista unele contacte (între Kiev şi separatiştii proruşi), vom încerca tot posibilul pentru a facilita aceste contacte", a declarat el, în cadrul unei conferinţe de presă cu omologul său israelian, Avigdor Lieberman.

Un "dialog direct" între beligeranţi este "esenţial" pentru relansarea procesului de pace, a apreciat Lavrov, cerându-le "ţărilor occidentale (…) să nu facă nimic care să dea impresia autorităţilor de la Kiev că toate acţiunile lor sunt automat susţinute de occidentali".

Şeful diplomaţiei ruse a reacţionat la un apel al cancelarului german Angela Merkel, care i-a cerut duminică lui Vladimir Putin să "facă presiuni asupra separatiştilor".

Sâmbătă, conflictul din estul Ucrainei a cunoscut o nouă escaladare a situaţiei, cu moartea a 30 de civili şi rănirea altor 90 de persoane în bombardamentele de la Mariupol, atribuite separatiştilor.

Ministrul rus a insistat totuşi asupra faptului că "în urmă cu o săptămână, preşedintele (ucrainean) Petro Poroşenko a anunţat public reluarea ostilităţilor, la câteva zile după întâlnirea de la Berlin", la încheierea căreia şefii diplomaţiei ucrainene, franceze, germane şi ruse au cerut încetarea ostilităţilor.

Lavrov a denunţat "tentativele (ucrainene) de a deturna procesul de pace" destinat încetării conflictului soldat deja cu peste 5.000 de morţi în estul Ucrainei începând cu aprilie, potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Cele mai citite

Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 (Eurostat)

Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea care a început după războiul...

Sărbătoare în inima Bărăganului! Unirea Slobozia, prima promovată în Liga 1

Unirea Slobozia s-a impus cu scorul de 1-0 în deplasarea de la CS Mioveni, în etapa a șasea a play-off-ului Ligii a 2-a, și...

JT Grup Oil anunță lansarea unei oferte publice de vânzare inițială a 10.000.000 acțiuni ordinare noi emise în urma unei operațiuni de majorare a...

JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal privat de produse petroliere din România...
Ultima oră
Pe aceeași temă