16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialLiberia va primi ser experimental din SUA, pentru tratarea bolnavilor de Ebola

Liberia va primi ser experimental din SUA, pentru tratarea bolnavilor de Ebola

Statele Unite vor da Liberiei ser experimental pentru tratatarea epidemiei de Ebola, informează AFP, conform Mediafax.

"Casa Albă şi Agenţia americană pentru medicamente (FDA) au aprobat cererea Liberiei" de punere la dispoziţie a unor "doze eşantion din serul experimental pentru tratarea medicilor liberieni infectaţi în prezent", a afirmat preşedinţia liberiană în noaptea de luni spre marţi.

Citește și: Ebola a omorât peste 1.000 de persoane în Africa de Vest

Acest acord intervine în urma unei cereri făcute de preşedintele Liberiei, Ellen Johnson Sirleaf, în 8 august, către omologul său american Barack Obama şi în timp ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) prezintă marţi la Geneva concluziile dezbaterilor privind oportunitatea utilizării unor medicamente neomologate.

Tratamentul experimental trebuie adus în Liberia de un emisar al administraţiei americane în cursul săptămânii, a adăugat preşedinţia, fără a oferi o dată precisă.

Potrivit aceleiaşi surse, directoarea executivă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Margaret Chan, a autorizat trimiterea în Liberia a unor doze suplimentare din serul experimental pentru a contribui la ameliorarea tratamentului. Aceste eşantioane adiţionale vor fi, de asemenea, aduse în ţară în cursul săptămânii de către experţi OMS.

Pentru moment nu există niciun tratament sau vaccin specific împotriva febrei hemoragice produse de virusul Ebola, care se transmite prin contact direct cu sângele şi lichidele biologice ale persoanei sau animalelor infectate.

În ultimele zile, mai multe state şi-au exprimat dorinţa de a folosi anticorpii experimentali ce poartă numele de "ZMapp", tratament dezvoltat de un laborator privat din Statele Unite şi netestat pe oameni până în prezent.

Acesta a fost administrat celor doi americani infectaţi în Liberia, care au fost transferaţi în Statele Unite şi puşi în carantină.

Un preot spaniol contaminat în Liberia a fost adus în ţara sa, unde va beneficia de serul experimental, al cărui import a fost autorizat în mod excepţional de Spania.

Luni. compania farmaceutică americană care a elaborat ZMapp a anunţat că a expediat în totalitate dozele disponibile în Africa de Vest, fără a preciza în ce ţară, afirmând că tratamentul a fost furnizat "gratuit în toate cazurile".

Potrivit ultimului bilanţ anunţat luni de OMS, epidemia a provocat deja moartea a 1.013 persoane din 1.848 de cazuri (confirmate, suspecte sau probabile), în special în Guineea, Liberia şi Sierra Leone, câteva cazuri fiind înregistrate şi în Nigeria.

Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Clotilde Armand s-a înscris pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand și-a depus, joi, candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1, din partea Alianței Dreapta Unită, potrivit jurnalul.ro. „Am un mesaj pentru...

Revolut anticipează o creștere cu 40% a numărului angajaților, în 2024, și ajunge la 10.000 de salariați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de clienți retail la nivel global, a ajuns la 10.000 de angajați în toată lumea, iar...
Ultima oră
Pe aceeași temă