6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialLiderul grupului Samsung, audiat ca suspect în dosarul de corupție al președintei...

Liderul grupului Samsung, audiat ca suspect în dosarul de corupție al președintei din Coreea de Sud

Unul dintre președinții Samsung, Jay Y. Lee, a fost anchetat de către procurorii sud-coreeni în dosarul de corupție în care este implicată președinta sud-coreeană Park Geun Hye. El este audiat ca suspect, potrivit reuters.

Procurorii sud-coreeni l-au audiat ca suspect pe Jay Y. Lee (48 de ani), vicepreședinte al Samsung Electronics, dar este considerat liderul întregului grup Samsung.

Concernul sud-coreean este suspectat că a făcut donații în valoare de 30 de miliarde de woni (25 de milioane de dolari) către mai multe fundații controlate de Choi Soon-Sil, o prietenă apropiată a președintei Park. În schimbul acestor donații, șefa statului sprijinea fuziunea controversată a două filiale Samsung.

Potrivit celor transmise de purtătorul de cuvânt al echipei de anchetatori ce se ocupă de acest caz, procurorul special nu a decis dacă va solicita emiterea unui mandat de arestare.

Arestată la începutul lunii noiembrie 2016 pentru abuz de putere și extorcare, Choi Soon-Sil este acuzată că s-a folosit de relațiile de prietenie cu președinta pentru a cere fonduri de la marile companii din țară. Park Geun-Hye este acuzată de ‘complicitate’ la faptele ilegale ale prietenei sale, precum și pentru că a lăsat-o să se amestece în afacerile statului. 

Curtea Constituțională are la dispoziție 180 de zile pentru a se pronunța în acest caz. Dacă procedura de destituire va fi confirmată de Curtea Constituțională, atunci în termen de 60 de zile trebuie să fie organizate alegeri prezidențiale anticipate.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă