22.4 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialLiderul Iranului, Ali Khamenei, susține că atentatele de la Teheran vor întări...

Liderul Iranului, Ali Khamenei, susține că atentatele de la Teheran vor întări “ura” împotriva Statelor Unite și a Arabiei Saudite

Atentatele comise miercuri la Teheran "nu vor face decât să întărească ura" împotriva Statelor Unite și a Arabiei Saudite, a afirmat vineri liderul suprem iranian, Ali Khamenei, cu prilejul funeraliilor victimelor celor două atacuri care au avut loc miercuri, relatează AFP citată de Agerpres.

Cele două atentate din capitala Iranului au fost revendicate de către organizația Stat Islamic (SI), într-un moment în care trupele unei coaliții internaționale, din care face parte și Iranul, sunt în ofensivă la Raqqa – așa-zisa capitală a SI.

"Astfel de atacuri nu vor avea alt rezultat decât să întărească ura împotriva guvernului SUA și a agenților săi în regiune, cum este guvernul saudit', a scris Khamenei într-un mesaj de condoleanțe adresat familiilor celor 17 persoane ucise în cele două atentate.

Funeraliile au început vineri dimineața la Teheran cu o ceremonie în Parlament, unde a fost comis unul dintre cele două atacuri.

După rugăciunea tradițională de vineri, o procesiune va pleca de la universitatea din Teheran și va ajunge la cimitirul Behesht-e Zahra, în apropiere de mausoleul imamului Khomeini, unde a avut loc al doilea atentat.

Atentatele, care au lovit două locuri cu înaltă valoare simbolică din Iran, au fost comise de cinci bărbați înarmați, între care și teroriști kamikaze. Aceștia erau membri ai SI și acționaseră deja în Siria și Irak înainte de a reveni în Iran.

Gardienii revoluției, armata de elită a regimului iranian, au acuzat SUA și Arabia Saudită de implicare în aceste atentate.

Dar potrivit ministrului informațiilor iranian, Mahmoud Alavi, este prematur 'să se spună că Arabia Saudită a avut un rol' în atentate.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Dacian Cioloș a declarat că nu are prea mari emoţii cu privire la viitoarea majoritate din Parlamentul European

Europarlamentarul Dacian Cioloș a declarat, luni, la Ploiești, că nu are "prea mari emoții" cu privire la viitoarea majoritate din Parlamentul European. El s-a...

Curtea Penală Internațională cere arestarea șefilor Hamas dar și a premierului Netanyahu

Curtea Penală Internațională (CPI) cere arestarea principalilor lideri ai grupării Hamas dar și a premierului Israelului, Benjamin Netanyahu. Karim Khan, procurorul șef al CPI, a...

Noua fiță masonică: Sarmale la …roabă!

Așa zișii masoni grupați, în Marea Lojă Națională a României condusă, în scripte, de preotul Cătălin Tohăneanu, dar, în realitate, de plagiatorul Radu...
Ultima oră
Pe aceeași temă