25.3 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialLiderul israelian Shimon Peres va fi înmormantat vineri la Ierusalim. Mulţi şefi...

Liderul israelian Shimon Peres va fi înmormantat vineri la Ierusalim. Mulţi şefi de stat şi de guvern şi-au anunţat participarea

Numeroși șefi de stat și de guvern și-au anunțat prezența la funeraliile fostului președinte israelian și laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Shimon Perez, care vor avea loc vineri la cimitirul de pe Muntele Hertzl din Ierusalim, scrie Agerpres.

Conform presei israeliene, și-au anunțat deja prezența președintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, și secretarul de stat, John Kerry. Şi fostul președinte american Bill Clinton va participa vineri la funeraliile fostului președinte israelian Shimon Peres, însă el nu va fi însoțit de soția sa, Hillary, aflată în plină campanie electorală, a anunțat miercuri un consilier al candidatei Partidului Democrat la președinția SUA.

Fostul preşedintele israelian, Shimon Peres, a murit, miercuri, la 93 de ani, după ce la 13 septembrie a fost victima unui accident vascular cerebral major și a fost spitalizat de atunci.

Shimon Peres a avut o carieră de aproape şapte decenii în politică israeliană şi reputaţia internaţională de mesager al păcii în Orientul Mijlociu. A jucat un rol foarte important în acordurile de la Oslo încheiate cu liderul istoric palestinian Yasser Arafat, pentru care ambii au fost recompensaţi cu Nobelul pentru Pace.  Fostul preşedinte al Israelului Shimon Peres a murit miercuri dimineaţa, la vârsta de 93 de ani.

Shimon Peres s-a nascut la Vushneva (Polonia, astăzi Belarus), la 2 august 1923, şi a emigrat în teritoriile palestiniene la vârsta de 11 ani, unde tatal sau se stabilise cu doi ani înainte. A urmat cursurile Scolii agricole Ben Shemen din Lod.

La doar 20 de ani, Peres îşi începea cariera politică devenind membru şi, la scurtă vreme după aceea, secretar al mişcarii regionale de tineret Hano’ar Ha’oved, iar ascensiunea politica i-a fost înlesnită de David Ben-Gurion, considerat a fi părintele fondator al statului Israel.

În 1948, Shimon Peres a fost detaşat la Cartierul general al Haganah (organizație paramilitară antibritanică), pentru a supraveghea achizițiile de armament şi efective militare. Ulterior, premierul David Ben-Gurion l-a numit şeful delegației permanente a Ministerului Apărării în SUA, unde, în paralel, Peres a urmat cursurile Universităţii din New York şi ale Harvard School of Public Administration.

Din 1953, Shimon Peres a fost numit director general în Ministerul Apărării şi, în 1959, ministru al Apărării. Israelul îi datoreaza industriile aeronautică şi de armament, iar potrivit expertilor straini, el este şi “părintele” programului nucler israelian care a facut din statul evreu cea de-a şasea putere nucleară a lumii.

Din 1970, a fost numit ministru al Transporturilor şi comunicațiilor în guvernul condus de Golda Meir, iar din 1974, ministru al Apărării în Guvernul Yitzhak Rabin, pentru ca după demisia premierului Y. Rabin în februarie 1977, Shimon Peres să-şi asume provizoriu conducerea guvernului.

Tot în 1977, Shimon Peres a devenit şi liderul Partidului Muncii. În urma scrutinului legislativ din 23 iulie 1984, Partidul Muncii şi Blocul Likud au format un guvern de unitate naţională, în care Shimon Peres şi Yitzhak Shamir, noul lider al Likud după retragerea lui Menahem Begin din politică, au ocupat, prin rotaţie, fotoliul de prim-ministru.

Shimon Peres, mesager al păcii

Shimon Peres şi-a câştigat reputaţia internaţională de “mesager al păcii”, jucand un rol foarte important în încheierea acordurilor de la Oslo cu liderul istoric palestinian Yasser Arafat, în 1993, pe fondul scepticismului premierului de atunci, Yitzhak Rabin.  Peres, care a promovat mult timp un “nou Orient Mijociu”, a obţinut în 1994 Premierul Nobel pentru Pace, pe care l-a împărtit cu Yitzhak Rabin şi Yasser Arafat.

Acordurile de la Oslo, numite astfel după numele capitalei Norvegiei unde au avut loc negocierile secrete, au fost semnate în 1993 la Washington şi apoi, în 1995,  la Taba în Egypte, aveau scopul de a favoriza “o reglementare globală şi durabilă” între israelieni şi palestinieni şi au suscitat o imensă speranţă în întreaga lume. Aceste acorduri asupra autonomiei au fost primele documente de pace ratificate de cele două părţi care se aflau în conflict din anul 1948 şi de la crearea Statului Israel, numit de palestinieni ”Nakba” (catastrofă în arabă).

Shimon Peres împreună cu Yitzhak Rabin şi Yasser Arafat la decernarea Premiului Nobel pentru Pace în 1994

La doi ani după semnarea acordurilor cu palestinienii, la 4 noiembrie 1995, un extremist evreu avea să-l asasineze pe  Yitzhak Rabin. Shimon Peres şi-a asumat interimatul formând un nou guvern de coaliţie, până la alegerile anticipate din 29 mai 1996, care l-au adus în fruntea guvernului pe Benjamin Netanyahu.

În urma alegerilor, Shimon Peres a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Muncii, locul sau fiind luat de Ehud Barak, la 3 iunie 1997.

În anul 2000, Peres a candidat pentru funcţia de preşedinte al Israelului din partea Partidului Muncii, dar a pierdut in favoarea lui Moshe Katzav.

În 2007, la vârsta de 83 de ani, Peres atingea punctul culminant al unei cariere politice ieşite din comun  prin candidatura sa la preşedinţia Israelului, fiind ales de Knesset, legislativul unicameral de la Ierusalim, în funcţia supremă. La 15 iunie 2007, Shimon Peres a devenit cel de-al noualea preşedinte din istoria Israelului, funcţie pe care a deţinut-o până la 24 iulie 2014.

În noiembrie 2008, Shimon Peres a fost distins cu Mare Cruce al Ordinului Sf. Mihail şi St.George de către Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord, la Palatul Buckingham din Londra. În iunie 2014, el a primit Medalia de Aur a Congresului Statelor Unite.

La 14 ianuarie 2016, Shimon Peres a suferit un atac cardiac fiind supus unei interventii chirurgicale intr-un spital de langa Tel Aviv. La 13 septembrie 2016, a fost spitalizat de urgenţă pentru terapie intensivă, dupa ce a suferit un accident vascular cerebral major şi s-a stins din viaţă în dimineaţa zilei de 28 septembrie, la orele 03.40 (00.40 GMT) la Tel Aviv.

Cele mai citite

Șeful AIEA despre situația de la Zaporojie: “Ne apropiem periculos de un accident nuclear”

"Ne apropiem periculos de un accident nuclear" la Zaporojie, a avertizat luni şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, denunţând recentele atacuri...

Donald Trump a afirmat că are „ o problemă reală” cu judecătorul din procesul său de la New York

Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat luni că are "o problemă reală" cu judecătorul la procesul său din New York, denunţând întreaga afacere...

După toate celelalte probleme, companiile vor fi lovite și de greva la Registrul Comerțului

Greva la Registrul Comerțului este de natură să afecteze companiile din România, explică un articol publicat pe site-ul termene.ro. Sindicatul Angajaților din Oficiul Național al...
Ultima oră
Pe aceeași temă