25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialUPDATE. Liderul suprem al talibanilor afgani: Eliberarea de la Guantanamo a celor...

UPDATE. Liderul suprem al talibanilor afgani: Eliberarea de la Guantanamo a celor cinci oficiali este o “mare victorie”

UPDATE. Cei cinci talibani eliberaţi de la Guantanamo în schimbul unui soldat american care era deţinut în Afganistan ar urma să rămână timp de un an în Qatar, unde au ajuns duminică, a afirmat o sursă din acest emirat, informează Mediafax.

"Vor rămâne un an în Qatar", a declarat această sursă pentru AFP ca răspuns la o întrebare cu privire la garanţiile oferite americanilor.

Cei cinci bărbaţi au ajuns în cursul după-amiezii la Doha, potrivit unei surse apropiate ministerului de Externe din Qatar.

În Afganistan, talibanii au anunţat că cei cinci s-au întâlnit cu familiile la Doha.

Într-o conferinţă de presă organizată duminică, ministrul de Externe din Qatar, Khaled Al-Attiya, nu a divulgat nimic despre condiţiile de schimb, afirmând că ţara sa a acţionat, în acest caz, din "considerente umanitare".

Duminică şeful Pentagonului, Chuck Hagel, a apreciat că schimbul de deţinuţi anunţat sâmbătă constituie o "deschidere" pentru negocierile între Statele Unite şi talibani.

"Acest lucru ar putea, ar trebui, şi sperăm că va reprezenta o deschidere" în negocieri, după eşecul tratativelor directe din 2012, a declarat secretarul Apărării pentru postul de televiziune NBC, de la Bagram, în Afganistan.

La această bază americană a fost adus sergentul Bowe Bergdahl, eliberat sâmbătă după cinci ani petrecuţi în mâinile talibanilor.

"Am fost angajaţi (într-un dialog) cu talibanii până în 2012. Ei au întrerupt aceste negocieri, noi nu avem nicio relaţie oficială cu ei de atunci", a subliniat Hagel.

Duminică, mollahul Omar, liderul suprem al talibanilor afgan, a salutat eliberarea celor cinci deţinuţi, apreciind că aceasta constituie o "mare victorie" pentru rebeliunea islamistă.

Washingtonul pledează de mai mulţi ani pentru un proces de "reconciliere afgană" între Kabul şi talibani, prin intermediul Qatarului.

Eliberarea a cinci foşti oficiali ai regimului taliban care au fost închişi la Guantanamo, în schimbul sergentului american Bowe Bergdahl, constituie o "mare victorie" pentru rebeliunea islamistă, a apreciat mollahul Omar, liderul suprem al talibanilor afgani, informează Mediafax.

"Adresez sincerele mele felicitări naţiunii musulmane afgane, tuturor combatanţilor lui Allah şi familiilor şi apropiaţilor deţinuţilor pentru această mare victorie", declară mollahul Omar într-un comunicat.

"Mulţumesc Guvernului din Qatar, şi în particular şeicului Tamim Ben Hamad Al Thani (emirul Qatarului, n.red.), pentru eforturile lor care au vizat obţinerea eliberării acestor lideri (talibani), pentru medierea lor şi pentru primirea pe care le-o rezervă" celor cinci foşti deţinuţi de la Guantanamo, adaugă liderul talibanilor, puţin obişnuit cu declaraţiile publice.

Actorul centrul al acestei negocieri, Qatarul este implicat de mai mulţi ani în eforturile de reconciliere între rebelii islamişti şi Guvernul de la Kabul.

Cei cinci foşti oficiali talibani, consideraţi încă influenţi în cadrul rebeliunii, au fost eliberaţi după un schimb cu sergentul Bergdahl, capturat de insurgenţi la 30 iunie 2009, după dispariţia sa dintr-o bază din provincia Paktika (sud-est).

Adus la baza de la Bagram, militarul este într-o "condiţie bună, capabil să meargă singur" şi va fi transportat cu avionul la un spital militar american din Landstuhl, în Germania, au anunţat oficiali americani.

Cele mai citite

Aglomeraţie pe drumurile dinspre mare și munte spre Capitală. Rute alternative

Centrul Infotrafic din IGPR anunţă că este inregistrată aglomeraţie pe sensul de coborâre al DN1 către Ploieşti, între staţiunile Predeal şi Buşteni, dar şi...

Aglomeraţie pe drumurile dinspre mare și munte spre Capitală. Rute alternative

Centrul Infotrafic din IGPR anunţă că este inregistrată aglomeraţie pe sensul de coborâre al DN1 către Ploieşti, între staţiunile Predeal şi Buşteni, dar şi...

Armata israeliană a început evacuarea civililor din Rafah, înaintea unei posibile ofensive

Armata israeliană a început evacuarea civililor din orașul Rafah, aflat în sudul Fâșiei Gaza, aparent în cadrul pregătirilor pentru o operațiune militară în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă