15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialLiderul unei grupări care se ocupa cu obținerea ilegală a cetățeniilor română...

Liderul unei grupări care se ocupa cu obținerea ilegală a cetățeniilor română și moldoveană, reținut

Liderul unei grupări infracţionale specializată în falsificarea de acte oficiale şi facilitarea obţinerii, pe căi ilegale, a cetăţeniei Republicii Moldova şi a României, a fost reținut.

Suspectul, de 29 de ani, din oraşul Ungheni (nordul Republicii Moldova) a fost reţinut preventiv pentru 72 de ore, în urma unei operaţiuni la care şi-au dat concursul Serviciul de Informaţii şi Securitate moldovean (SIS), Inspectoratul General al Poliţiei şi Procuratura Generală din Chişinău, potrivit Agerpres

Din această grupare, care a fost urmărită timp de jumătate de an, făceau parte mai multe persoane din Republica Moldova, având printre complici cetăţeni ai Federaţiei Ruse, Ucrainei şi României. 

Gruparea funcţiona din 2012, beneficiind de complicitatea unor angajaţi ai Centrului de evidenţă şi documentare a populaţiei ‘Registru’ din Chişinău, ai Arhivei Naţionale a Ministerului Justiţiei moldovean, ai Oficiilor teritoriale ale Serviciului Stării Civile din Republica Moldova etc. 

Aceasta era specializată în obţinerea ilegală pentru cetăţeni ucraineni şi ruşi, contra unor sume de bani, a cetăţeniei Republicii Moldova şi a României pentru a putea călători în spaţiul Uniunii Europene, oportunitate de care nu beneficiază, în prezent, cetăţenii Ucrainei şi Federaţiei Ruse, relevă Moldova.org. 

În scopul racolării potenţialilor clienţi, membrii grupării au creat site-uri şi au plasat anunţuri pe reţele de socializare destinate utilizatorilor cu precădere din Federaţia Rusă. 

În perioada 2013-2014, în scopul obţinerii actelor de stare civilă, care să dovedească apartenenţa la Republica Moldova – acte necesare pentru dobândirea cetăţeniei Republicii Moldova şi, apoi, pentru redobândirea cetăţeniei României – gruparea infracţională a acţionat împreună cu mai mulţi avocaţi, care îşi foloseau relaţiile personale atât printre magistraţi, cât şi printre angajaţii judecătoriilor din Cahul şi Străşeni. 

Avocaţi, implicaţi în această reţea criminală, acţionau în numele unor clienţi, cetăţeni ai Ucrainei şi Federaţiei Ruse, doar în baza unor copii după acte cu date falsificate, confecţionate de către membrii grupării. 

Măsuri speciale de investigare şi acţiuni de urmărire penală sunt în curs de desfăşurare în prezent în Republica Moldova în vederea stabilirii circumstanţelor şi identificării tuturor membrilor acestei grupări infracţionale, notează portalul media citat.

Cele mai citite

Rusia cere o reuniune ONU pe tema atacului NATO asupra Iugoslaviei, de acum 25 de ani

Rusia a cerut organizarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU care să discute atacul NATO asupra Iugoslaviei, din anul 1999. Cererea Rusiei ar...

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic, analiză

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe deplin scăderile din timpul  pandemiei, estimările inițiale indicând chiar o creștere de 2% peste nivelurile...

În Rusia circulă zvonuri că doi suspecți implicați în atentatul de la Moscova au murit în arest

Doi dintre suspecții pe care Rusia i-a reținut după atacul terorist de la Moscova, din 22 martie, ar fi murit în arest. Acest zvon este...
Ultima oră
Pe aceeași temă