8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialLituania, în zona euro, din 1 ianuarie

Lituania, în zona euro, din 1 ianuarie

Lituania intră în zona euro la 1 ianuarie, devenind al 19-lea membru al uniunii monetare, relatează AFP, conform Mediafax.

Finalizând adoptarea monedei unice europene de către ţările baltice, după Estonia în 2011 şi Letonia în 2014, Lituania se vede un simbol al integrării economice şi politice cu Occidentul, a declarat preşedinta ţării, Dalia Grybauskaite.

"Aderarea marchează simbolic etapa finală a integrării în Uniunea Europeană şi reprezintă securitatea noastră, nu doar economică ci şi politică", potrivit unui comunicat al Preşedinţiei.

Evenimentul conincide cu afirmarea rolului mai important jucat de membrii mai recenţi ai UE, cu ex-premierul polonez Donald Tusk ales recent preşedinte al Consiliului European, în timp ce Letonia preia la 1 ianuarie preşedinţia semestrială a Uniunii.

Ţările baltice, care au pus capăt ocupaţiei sovietice în anii ’90, după o jumătate de secol, au aderat la UE şi NATO în 2004.

Potrivit unui sondaj publicat în noiembrie de banca centrală, 53% dintre cei 3 milioane de lituanieni susţin adoptarea euro şi 39% sunt împotrivă.

Ministrul lituanian de Finanţe Rimantas Sadzius a estimat recent că securitatea se află printre motivele de susţinere de către populaţie a adoptării euro.

Intrarea în zona euro a Lituaniei va influenţa sistemul de votare în consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE). Totodată, Lituania s-a angajat să contribuie cu câteva sute de milioane de euro la fondul european de salvare, pentru susţinerea ţărilor îndatorate din sudul Europei.

Cele mai citite

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...
Ultima oră
Pe aceeași temă