18.9 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSpecialLituania poate intra în zona euro la 1 ianuarie 2015

Lituania poate intra în zona euro la 1 ianuarie 2015

Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană (BCE) şi-au dat miercuri acordul ca Lituania să intre în zona euro la 1 ianuarie 2015. Statul baltic va fi al 19-lea membru al uniunii monetare, relatează AFP, preluată de Mediafax.

Până atunci însă, decizia trebuie să mai fie aprobată de liderii europeni, apoi de miniştrii Finanţelor,. În plus, la jumătatea lunii iulie va fi necesar şi acordul Parlamentului European.

"Lituania îndeplineşte toate criteriile de convergenţă", a aunțat Executivul UE, care consideră că Lituania poate adopta euro la 1 ianuarie 2015.

Comisarul însărcinat cu afacerile economice, Olli Rehn, a salutat politica bugetară şi reformele economice serioase ale Lituaniei, care au condus la o creştere impresionantă a prosperităţii cetăţenilor lituanieni. În același timp, autorităţile de la Vilnius văd euro ca o protecţie faţă de Rusia şi o modalitate de întărire a poziţiei politice a ţării în Europa.

Astfel, Lituania, ţară cu 3 milioane de locuitori şi membră a UE din 2004, urmează drumul Estoniei şi al Letoniei, care au adoptat moneda unică în 2011, respectiv 2014.

În privința intrării țării noastre în zona euro, acest lucru se va întâmpla, conform declarațiilor președintelui Traian Băsescu făcute în urmă cu patru luni, acest lucru se va întâmpla în intervalul 2018 – 2019. "Obiectivul nostru este să intrăm în 2018 – 2019. Cu certitudine criteriile de la Maastricht vor fi îndeplinite anul acesta", a precizat Traian Băsescu la acea vreme, citat de Mediafax.

Cele mai citite

Hezbollah: Locuitorii strămutați israelieni se pot întoarce acasă dacă se încheie războiul

Şeful grupării insurgente libaneze Hezbollah, Sayyed Hassan Nasrallah, a declarat luni că locuitorii din nordul Israelului care s-au refugiat în alte zone din ţară...

Ceremonia de finalizare a studiilor: Tradiții și simboluri ale maturității academice

Momentul absolvirii marchează o etapă definitorie în viața oricărui student, fiind punctul culminant al anilor de studiu și dedicare. Este ziua în care tradiția...

Terminalul din Berceni al liniei STB 97 a fost mutat

Terminalul din Berceni al liniei 97 a fost mutat în stația „Pasaj Mihai Bravu”, anunță Societatea de Transport București (STB). Începând de astăzi, 14.05.2024, terminalul...
Ultima oră
Pe aceeași temă