22.4 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialLocuitorii din Crimeea, victime în războiul energetic ruso-ucrainean

Locuitorii din Crimeea, victime în războiul energetic ruso-ucrainean

Crimeea a rămas fără electricitate pentru mai multe ore, miercuri, după ce Ucraina a întrerupt, fără să anunţe, alimentarea peninsulei anexate în martie de Rusia, relatează AFP. Gări, aeroporturi, spitale paralizate, ambuteiaje de proporţii în capitala Simferopol în lipsa semafoarelor, locuitori blocaţi în ascensoare: pana de curent, care a afectat toate localităţile, a provocat haos.

Conform ministrului Energiei din peninsulă, Serghei Egorov, Ucraina a întrerupt la ora 11.10 (10.10, ora României) livrările, de care peninsula este dependentă în proporţie de peste 80 la sută.

La scurt timp, ministrul ucrainean al Energiei, Volodimir Demcişin, a confirmat că alimentarea cu electricitate a fost întreruptă, Crimeea depăşind limita de consum prevăzută de contractele în vigoare, dar a adăugat că livrarea curentului a fost reluată.

La trei ore de la începutul penei, curentul revenea progresiv, permiţând reluarea activităţii pe aeroportul din Simferopol.

Premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk a subliniat că Ucraina, în lipsă de gaz rusesc şi de cărbune din est, abia îşi asigură necesarul de electricitate.

Rusia, care a încetat să mai furnizeze cărbune Ucrainei în noiembrie, nu a acceptat să reia livrările la începutul lui decembrie decât cu condiţia ca Kievul să asigure în continuare aprovizionarea Crimeei.

Peninsula a suferit în ultimele luni mai multe pene de curent, dar acestea au fost parţiale, spre deosebire de cea de miercuri.

Moscova, care a instalat mai multe generatoare electrice în Crimeea după anexarea sa, a promis că va construi pe peninsulă centrale electrice ultramoderne, pentru a-i asigura "independenţa energetică totală", dar a recunoscut că acest lucru va dura.

Cele mai citite

Un iranian cu mandat de arestare în Emiratele Arabe Unite este protejat de …DIICOT

La ora actuală, serviciile de informații de la noi sunt în alertă pentru că un cetățean iranian care a escrocat băncile din Emiratele...

Stupoare în țările occidentale. Lideri din UE transmit mesaje de compasiune după moartea președintelui Iranului

Ceremonia funerară în memoria înalților oficiali iranieni care au murit în accidentul de elicopter din 19 mai 2024, în frunte cu președintele Ebrahim Raisi,...

O casă din Sectorul 2 al Capitalei a luat foc

Un incendiu de proporții, însoțit de degajări mari de fum, a izbucnit luni la o casă situată pe Strada Călușei din Sectorul 2 al...
Ultima oră
Pe aceeași temă