16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialLondra: discuţii cruciale pentru menţinerea Marii Britanii în UE

Londra: discuţii cruciale pentru menţinerea Marii Britanii în UE

Premierul britanic David Cameron urma să îi ceară duminică preşedintelui Consiliului European Donald Tusk să poată lua măsuri pentru a limita afluxul de imigraţi din UE în Marea Britanie la scurt timp după referendum, discuţii care se anunţă decisive în negocierile privind menţinerea ţării în Uniunea Europeană, relatează AFP, potrivit Agerpres

Tusk, care urma să cineze la Downing Street la invitaţia premierului britanic, ar putea prezenta începând de luni propunerile sale asupra celor patru puncte cerute de Cameron înainte de referendumul prin care britanicii vor trebui să se pronunţe cu privire la rămânerea sau nu a ţării în UE până la sfârşitul anului 2017, a declarat o sursă europeană pentru AFP. 

Donald Tusk a sosit la începutul după-amiezii la Londra împreună cu echipa sa de negociere: şeful său de cabinet, Piotr Serafin, secretarul general al Consiliului, Jeppe Tranholm-Mikkelsen, şi directorul general al serviciului juridic, Hubert Legal. 

Duminica seara, negocierile se concentrează pe o soluţie alternativă propusă de Bruxelles la dorinţa Londrei de a impune un moratoriu de patru ani înainte de orice plată de ajutoare sociale către imigranţii din UE care vin să lucreze în Marea Britanie. O solicitare considerată ‘discriminatorie’ şi care încalcă libera circulaţie a bunurilor şi persoanelor, un principiu fondator al UE. 

Londra a formulat în total patru cerinţe pentru a menţine Marea Britanie în blocul celor 28: să nu se facă discriminare faţă de ţările care nu sunt membre ale zonei euro, să se pună accent pe competitivitate, restabilirea suveranităţii ţărilor (de exemplu, prin acordarea de drept de veto parlamentelor naţionale), precum şi limitarea imigraţiei europene. 

Donald Tusk a scris pe Twitter că va prezenta soluţii la toate cele patru domenii în care Cameron doreşte reforme, adăugând în acelaşi timp că nu va exista “niciun compromis asupra libertăţilor fundamentale”.

Cele mai citite

GALERIE FOTO. Sexy-fotbalista Madelene Wright, cu biciul în mână în fața fanilor

Sexy-fotbalista Madelene Wright le-a crescut pulsul admiratorilor de pe Instagram cu cea mai recentă postare, în care și-a promovat pagina de OnlyFans cu ajutorul...

NAMI Beach Club & More – o experiență exclusivă de vară, oferită de Radisson Blu Hotel Bucharest, în inima orașului – se va deschide...

Legendara piscină de la Radisson Blu Hotel Bucharest devine NAMI Beach Club & More, o nouă destinație de vară, care urmează să își deschidă...

Dotează eficient și igienic spațiile sanitare ale afacerii tale!

Atunci când gestionezi o afacere este important să acorzi o atenție deosebită și spațiilor sanitare. Acestea nu trebuie să fie doar curate, ci și...
Ultima oră
Pe aceeași temă