12.8 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialLuni se reiau negocierile pentru reunificarea Ciprului

Luni se reiau negocierile pentru reunificarea Ciprului

Liderii celor două comunități din Cipru, greacă și turcă, vor relua luni la Geneva sub egida ONU negocierile prezentate drept ca o șansă istorică de reunificare a acestui stat insular, fostă colonie britanică, informează agențiile internaționale citate de Agerpres.

Ciprul este divizat de peste 40 de ani. Rezultatul negocierilor care încep luni este deocamdată incert.

Negocierile sunt așteptate să se desfășoare pe parcursul a trei zile. Dacă se vor înregistra progrese substanțiale, o conferință privind Ciprul va avea loc joi, tot la Geneva, “cu participarea în plus a așa-numitelor puteri garante” ale celor două părți ale Ciprului — Grecia, Turcia și Marea Britanie, fostă putere colonială, a informat ONU.

Sosiți duminică la Geneva, liderul cipriot turc, Mustafa Akinci, și președintele cipriot grec, Nicos Anastasiades, au avut o primă întâlnire informală.

Luni, ei vor fi primiți la ora 08:45 locală (07:45 GMT), de consilierul special al secretarului general al ONU pentru Cipru, Espen Barth Eide.

“Există o șansă reală ca 2017 să fie anul în care ciprioții vor decide ei înșiși să întoarcă pagina istoriei”, a declarat Eide, în urările sale de Anul Noul.

Nicos Anastasiades s-a declarat duminică “încrezător”, în timp ce Mustafa Akinci a declarat că a venit la Geneva “într-un spirit pozitiv”.

ONU a depus toate eforturile pentru organizarea procesului de negocieri deschis în mai 2015. Ultima rundă de negocieri s-a soldat cu un eșec pe 22 noiembrie 2016, când Anastasiades și Akinci, reuniți în Elveția, nu au reușit să ajungă la un acord.

Deși au fost de acord să-și reia discuțiile, ambele părți afișează în continuare divergențe profunde cu privire la chestiunile cruciale care trebuie rezolvate pentru a se pune capăt unuia dintre cele mai vechi conflicte din lume: aranjamentele teritoriale și de securitate, restituirea proprietăților etc.

Ciprul, cu circa un milion de locuitori, este divizat de la invadarea în 1974 de către armata turcă a părții de nord a insulei, ca reacție la o lovitură de stat ce a vizat anexarea țării la Grecia.

Republica Cipru, membră a Uniunii Europene din 2004, nu își exercită autoritatea decât în partea de sud, unde trăiesc ciprioții greci. Ciprioții turci locuiesc în nord, unde se află autoproclamata Republică Turcă a Ciprului de Nord (RTCN), recunoscută doar de Ankara.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Parlamentul Georgiei a aprobat legea împotriva “influenței străine”, în ciuda protestelor de pe străzi

Parlamentul din Georgia a aprobat legea menită să sancționeze "influența străină", în ciuda protestelor de pe străzi și a avertismentelor că proiectul de lege...

Firmele de păcănele preferă să funcționeze acolo unde legea le interzicea acest lucru

Cu multe firme chinuindu-se să constituie, după caz, garanția de 500.000, 800.000 sau de 1.000.000 de euro, restricționarea funcționării aparatelor la sate și în...

Județul Bihor are o nouă destinație speologică și turistică

Județul Bihor are o nouă destinație turistică spectaculoasă la mai puțin de 30 de kilometri de Oradea: un circuit de cinci kilometri în comuna...
Ultima oră
Pe aceeași temă