9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialLupta antiteroristă, pe agenda reuniunii miniştrilor de externe ai UE

Lupta antiteroristă, pe agenda reuniunii miniştrilor de externe ai UE

Lupta antiteroristă a fost adăugată la cererea Parisului pe agenda celor 28 de miniştri ai afacerilor externe din UE care se reunesc luni la Bruxelles, a anunţat vineri Consiliul UE, la o zi de la atentatul de la Nisa soldat cu cel puţin 84 de morţi, între care 10 copii şi adolescenţi, relatează AFP, potrivit Agerpres. 'La cererea Franţei, miniştrii (din UE) vor discuta luni despre lupta împotriva terorismului', a anunţat biroul de presă al Consiliului UE pe Twitter. 

Atentatul nu a fost revendicat până în prezent, dar 'corespunde' apelurilor la ucideri lansate de grupări jihadiste, a explicat procurorul general din Paris, François Molins. Cei 28 de şefi de diplomaţie europeană se vor afla la Bruxelles cu ocazia unei reuniuni lunare în cadrul căreia urmează să fie abordate mari dosare internaţionale. Cu această ocazie fostul primar al Londrei Boris Johnson, liderul taberei Brexit, îşi va face prima apariţie în calitate de şef al diplomaţiei britanice

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă