O luptă de putere s-a angajat între cei doi prinţi moştenitori ai monarhiei saudite, într-un context dificil pentru regatul confruntat cu serioase provocări în interior, cât şi în exterior.
Deşi invizibilă public într-un regat foarte secret, tensiunea este palpabilă în Casa Saoud de câteva luni, între prinţul moştenitor Mohamed ben Nayef, 56 ani, ministru de Interne şi şef atestat în lupta antiterorită, şi Mohamed ben Salmane, fiul regelui şi ministru al Apărării. Cei doi ocupă primul şi res-pectiv al doilea rang protocolar pentru succesiunea regelui Salman, venit la tron la vârsta de 79 ani. Această dispută „antrenează decizii politice preocupante în exterior şi în interior”, estimează Frederic Wehrey, specialist în Arabia Saudită la Carnegie Endowment for International Peace.
Ca exemple, el citează intervenţia militară „iresponsabilă” a Arabiei Saudite în Yemen şi politica „de fermitate” exercitată la nivel naţional, departe de reformele dorite în acest stat aliat al Occidentului. Expertul citat de media franceză precizează că tensiunea dintre cei doi prinţi moştenitori s-a accentuat după surprinzătoarea îndepărtare în aprilie a prinţului moştenitor Moqren, care fusese numit viitor moştenitor al tronului de predecesorul regelui Salman, Abdallah, decedat în ianuarie.
Mişcarea a fost considerată de mulţi ca „un fel de lovitură de stat”, care a permis unei ramuri a dinastiei al-Saoud „să acapareze puterea”, potrivit lui Stephane Lacroix, specialist în Arabia Saudită la Sciences-Po din Paris. Niciodată un prinţ moştenitor al tronului nu mai fusese destituit până atunci.
Şeful Aramco
Cazul Moqren arată că „statutul de viceprinţ moştenitor este precar” şi explică de ce Mohamed ben Salman nu încetează să-şi întărească puterea, menţionează un diplomat occidental. În afara portofoliului Apărării, el prezidează principalul Consiliu de coordonare economică a regatului şi supervizează Saoudi Aramco, gigantul petrolier al Arabiei Saudite, primul exportator de petrol brut din lume.
Mohamed ben Salman s-a dotat rapid cu o putere şi o influenţă extraordinară, „ceea ce îi permite să-şi destabilizeze rivalii”, arată Wehrey, iar Lacroix subliniază că vice-prinţul moştenitor „are nevoie să-şi întărească poziţia pentru ca să devină de neînlocuit la moartea tatălui său”, pentru că se teme de tratamentul pe care i l-ar rezerva Mohamed ben Nayef, dacă ar urca la tron. Mohamed ben Salman acţionează ca şi cum ar fi moştenitor desemnat, ceea ce suscită tensiuni.
În septembrie, regele Salman l-a demis pe ministrul de stat Saad al-Jabri, un fidel al lui Mohamed ben Nayef, diplomaţii văzând în această decizie un alt semn al rivalităţii cu Mohamed ben Salman, deşi poziţia ministrului de Interne nu pare pentru moment ameninţată, acesta fiind respectat, omul în care Occidentul are încredere, în special în ce priveşte lupta anti-teroristă. Mohamed ben Nayef se bucură de loialitatea responsabililor redutabilului minister de Interne şi de susţinerea majorităţii membrilor familiei regale de a accede la tron.
Propulsat la succesiune
Mohamed ben Salman a devenit în scurt timp omul forte al Arabiei Saudite. Tatăl său, regele Salman ben Abdelaziz, care are mare încredere în el, l-a plasat în primul său cerc cu mulţi ani înainte iar în aprilie l-a desemnat vice-prinţ moştenitor, al doilea înm ordinea succesiunii la tron, în spatele ministrului de Interne, Mohamed ben Nayef. Pentru avansarea intereselor clanului Salman, prinţul Mohamed şi-a impus reţelele. Este înconjurat de ani buni de oameni apropiaţi clanului, ca directorul său de cabinet Fahd ben Mohammed al-Essa şi a făcut din familiile apropiate clanului său noi parteneri de neocolit în afacerile din regat.
Ministru al Apărării, secretar general al Curţii regale, director al noului Consiliu de afaceri economice şi de dezvoltare şi preşedinte al Consiliului suprem al Saoudi Aramco, el are în mână toate dosarele şi este principalul decizionar atât asupra operaţiunilor în Yemen, cât şi în negocierile asupra marilor contracte. Dar, membrii Casei al-Saoud sunt îngrijoraţi din cauza conduitei lui Mohamed ben Salman în războiul din Yemen unde Riadul s-a poziţionat în fruntea unei coaliţii arabe contra rebelilor şiiţi pro-iranieni.
Analiştii susţin că operaţiunea în Yemen „a fost montată pentru a-şi consolida poziţia”, dar recunosc faptul că în pofida rivalităţilor interne, dinastia al-Saoud, ce datează de 271 de ani, nu este pe punctul imploziei şi, dacă sfârşitul ei este prezis pentru diferite motive ea se află pe poziţii şi reprezintă o insulă de stabilitate în Orientul Mijlociu.
