15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialLupte pentru preluarea barajului de la Mossul

Lupte pentru preluarea barajului de la Mossul

 

Forţele kurde, susţinute de aviaţia americană, au continuat duminică ofensiva lansată sâmbătă pentru preluarea de la jihadiştii Statului Islamic (SI) a barajului strategic de la Mossul, cel mai important din Irak.

Statele Unite au confirmat că avioanele sale şi drone au efectuat lovituri aeriene asupra combatanţilor Statului Islamic în apropiere de Erbil şi zona din jurul barajului de la Mossul. Comandamentul central american a adăugat că aceste lovituri aeriene au loc şi pentru susţinerea eforturilor umanitare în Irak şi pentru protejarea personalului şi instalaţiilor americane. Decizia de lansare a loviturilor aeriene, în urmă cu o săptămână, reflectă preocuparea crescândă la nivel internaţional faţă de ascensiunea grupului extremist SI.

Este prima tentativă a combatanţilor kurzi – peshmergas – de a recuceri acest baraj al cărui control l-au pierdut la 7 august. SI, care a ocupat vaste zone din teritoriul irakian într-o ofensivă fulgerătoare de două luni, a lansat la începutul lunii august o serie de atacuri în nordul Irakului, ocupând numeroase localităţi şi infrastructuri strategice, printre care câmpuri de petrol şi acest baraj care furnizează apă şi electricitate majorităţii regiunii şi este indispensabil irigării vastei zone de culturi din provincia Ninive. Teroriştii SI folosesc barajele, pe care le controlează ca arme, putând inunda regiuni întregi. Dar Mossul este un punct forte al insurgenţilor în Irak şi barajul său este important pentru economia „califatului” pe care l-au proclamat în iunie.

La 150 km sud-vest de Mossul, SI şi-a accentuat campania contra minorităţilor din nordul Irakului, membrii săi invadând în weekend localitatea Kocho şi „comițând un masacru”, potrivit responsabiliului irakian Hoshyar Zebari.

După ce ex-premierul irakian Nouri al-Maliki a acceptat să cedeze puterea, iar liderii sunnit şi şiit şi-au anunţat susţinerea noului premier, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluţie care vizează contracararea înaintării jihadiştilor în Irak şi care cere dezarmarea şi dizolvarea imediată a Statului Islamic, ca şi a Frontului al-Nusra în Siria, şi a altor formaţiuni legate de Al Qaeda. În paralel, miniştrii de Externe ai UE au căzut de acord la Bruxelles pentru livrarea de arme forţelor kurde care luptă contra teroriştilor SI în nordul Irakului.

UE susţine furnizarea de arme combatanţilor kurzi pentru a respinge ameninţarea extremiştilor islamişti, dar insistă ca livrările să fie aprobate de noul guvern de la Bagdad.

Premierul britanic cere acţiuni pentru „stoparea asaltului” SI, care în curând ar putea „viza străzile Marii Britanii”. David Cameron subliniază că jihadiştii SI reprezintă o ameninţare directă pentru Marea Britanie, care trebuie să desfăşoare toate „capacităţile militare” pentru a le opri avansarea. Ţara nu va desfăşura trupe terestre în Irak, dar există posibilitatea dezvoltării cooperării cu Iranul pentru a combate ameninţarea jihadistă.  

Cele mai citite

Gigantul german BASF are un nou CEO

Markus Kamieth a fost numit preşedinte al Consiliului de Administraţie al conglomeratului german BASF SE, a informat compania prin intermediul unui comunicat transmis către...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu, puși oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Când va fi audiat Ion Iliescu

Parchetul General a anunţat punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii,...
Ultima oră
Pe aceeași temă