18.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialMAE: Consulatul General al României are în atenţie incidentul de la Istanbul,...

MAE: Consulatul General al României are în atenţie incidentul de la Istanbul, verifică dacă printre victime sunt şi români

Consulatul General al României la Istanbul are în atenţie incidentul produs în dimineaţa zilei de duminică într-un club din oraş, soldat cu numeroşi morţi şi răniţi, şi verifică dacă printre victime sunt şi cetăţeni români.

''Consulatul General al României la Istanbul are în atenţie incidentul produs în dimineaţa zilei de 01.01.2017, în jurul orei 02,00 (01,00 ora României), soldat cu numeroşi morţi şi răniţi. Oficiul consular român a întreprins în regim de urgenţă demersuri pe lângă autorităţile abilitate şi spitalele din Istanbul pentru a verifica dacă printre victimele incidentului se află cetăţeni români. (…) Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă profundul regret pentru pierderea de vieţi omeneşti şi transmite condoleanţe familiilor victimelor'', se arată într-un comunicat al MAE.

Consulatul General al României la Istanbul monitorizează evoluţia situaţiei şi este pregătit să acorde asistenţă consulară, dacă situaţia o va impune.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Consulatului General al României la Istanbul – (0090) 212 3583541, (0090) 90 212 3580516, (0090) +90 212 3583537, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

Un atac a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în timpul celebrării trecerii în noul an, într-un club din Istanbul. 39 de persoane şi-au pierdut viaţa, dintre care 16 străini, iar autorul său este căutat încă, a indicat, duminică dimineaţa, ministrul turc de interne, Süleyman Soylu, citat de AFP.

Cele mai citite

Zona din fața casei – amenajări necesare pentru a completa estetic și funcțional spațiul

În fața casei tale, există o zonă care poate fi un spațiu deosebit pentru a-ți...

Impostura snoabă și propaganda veselă

Obsesia multor snobi care ce îmbogățesc peste măsură este să devină artiști prin intermediul banilor. Întâi își tot dichisesc și bibilesc casa de un...

Turneul final EURO Under-17 va putea fi vizionat în România pe TVR Sport

EURO Under-17, turneul final european dedicat tinerilor fotbalişti, care se va desfășura în perioada 20 mai-5 iunie 2024, va fi transmis în România de...
Ultima oră
Pe aceeași temă