10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialMAE: Două echipe consulare ale României sunt gata să se deplaseze în...

MAE: Două echipe consulare ale României sunt gata să se deplaseze în regiunea afectată de cutremurele din Italia

Două echipe consulare mobile din cadrul Ambasadei României la Roma şi Consulatului General al României la Bologna sunt pregătite să se deplaseze în zona calamitată a Italiei, pentru a acorda asistență consulară, a anunțat duminică Ministerul român de Externe.

Echipele mobile se vor deplasa în zonă dacă vor exista solicitări de sprijin la fața locului, precum și în măsura în care accesul în zonă se va putea realiza. Regiunea cea mai afectată a Italiei este în centrul țării, între Norcia, Preci și Castel Sant’Angelo sul Nera (Umbria).

Ambasada României la Roma şi Consulatul General de la Bologna continuă demersurile pe lângă autorităţile locale în vederea obținerii unor informații actualizate cu privire la existența printre persoanele afectate a unor cetăţeni români.

Ambasada României la Roma a răspuns tuturor cererilor de asistență consulară adresate de cetățenii români sau de membrii acestora de familie, transmise direct misiunii diplomatice şi Centrului de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS).

MAE recomandă cetățenilor români din zona afectată să informeze familia și  pe cei apropiați cu privire la starea lor.


Citește și: Mărturia unei românce despre cutremurul din Italia. Valeria Ilinca: Ne pregăteam să mergem la biserică. Acum suntem în stradă. Biserica s-a prăbușit

” A fost cel mai tare cutremur. Nici nu știm ce să facem. E o frică teribilă. Când începe să-ți tremure picioarele cu podeaua, stai și te aștepți să-ți cadă tavanul în cap. Apuci să spui: <<Doamne, iartă-mă și ocrotește-mă!>>”


 

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României în Italia (0039) 06 835 233 58, (0039) 06 835 233 56,  (0039) 06 835 233 52;  (0039) 06 835 233 44, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau pe numărul de urgenţă al misiunii diplomatice de la Roma (0039) 3451473935(Lazio, Umbria, Abruzzo)  și Consulatului General al României la Bologna +39 349 1178220 (Marche, Emilia-Romagna și Toscana).

Totodată, MAE precizează că în urma cutremurelor care au avut loc în cursul acestei săptămâni în Republica Italiană, o familie de cetăţeni români a fost repatriată, cu sprijinul Ambasadei României în Italia.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă