15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialMAE a mai evacuat trei români din Yemen

MAE a mai evacuat trei români din Yemen

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că, în cursul zilei de joi, alți trei cetățeni români și doi membri de familie ai acestora, au fost evacuaţi din Yemen, numărul total al cetăţenilor români scoşi din această ţară ajungând la 45 şi 9 membri de familie de cetăţenie yemenită, relatează Mediafax

Cei cinci au fost evacuaţi în siguranţă, pe cale terestră, din localitatea Taizz (Yemen), către Arabia Saudită.

Ambasadele României la Riad şi Abu Dhabi au întreprins demersurile legale pe lângă autorităţile de frontieră, în vederea facilitării obţinerii vizelor de intrare în Arabia Saudită pentru toţi membrii grupului.

Pe întregul parcurs către frontiera cu Arabia Saudită, grupul s-a aflat în legătură permanentă cu reprezentanții Ambasadei României la Abu Dhabi și ai Ambasadei României la Riad, care le-au monitorizat deplasarea.

Citește și: Liderul organizaţiei Al-Qaida în Yemen a fost ucis

Consulul României la Riad i-a preluat pe cetăţenii români şi membrii de familie de la punctul de trecere a frontierei Arabiei Saudite, asigurându-le asistenţa şi protecţia consulară.

În prezent, misiunea diplomatică română la Riad efectuează procedurile legale de eliberare a documentelor necesare repatrierii persoanelor evacuate.

MAE precizează că Celula de Criză continuă eforturile de evacuare în siguranţă a cetăţenilor români aflaţi în Republica Yemen şi rămâne în legătură permanentă atât cu aceştia, cât şi cu toate autorităţile competente din regiune.

Până în prezent, numărul persoanelor evacuate din Yemen însumează 45 de cetăţeni români şi 9 membri de familie de cetățenie yemenită.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...

Directorul general Dorin Tudora a mărit salariile doar angajaților PNL

În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Conpet SA Ploiești, de la sfârșitul lunii aprilie 2024, directorul general Dorin Tudora, impus...

Olympiakos Pireu și Fiorentina, cu un pas în finala Europa Conference League

Olympiakos Pireu și Fiorentina sunt favorite la calificarea în finala ediției din acest an a Europa Conference League, după ce s-au impus, joi seară,...
Ultima oră
Pe aceeași temă