15.6 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSpecialMagistraţii i-au permis lui Erdogan să fie coreclamant în procesul împotriva jurnaliştilor...

Magistraţii i-au permis lui Erdogan să fie coreclamant în procesul împotriva jurnaliştilor Cumhuriyet

Magistraţii turci i-au permis vineri preşedintelui Recep Erdogan să fie coreclamant în procesul îndreptat împotriva jurnaliştilor cotidianului Cumhuriyet, Can Dundar şi Erdem Gul, acuzaţi de spionaj şi de dezvăluirea unor secrete de stat, după ce au scris despre implicarea serviciilor secrete turce în vânzarea de armament islamiştilor din Siria, transmite de agenţia Reuters, preluată de News.ro.

Procesul împotriva redactorului-şef Can Dundar şi a editorului Erdem Gul a început vineri dimineaţă la Istanbul, după luni de zile în care judecarea jurnaliştilor Cumhuriyet a fost amânată. Cei doi şi-au petrecut trei luni în arestul poliţiei înainte de a fi eliberaţi prin decizia Curţii Constiotuţionale. Magistraţii au hotărât, la finele lunii februarie, că arestarea lor a fost o încălcare a drepturilor constituţionale, întrucât nu li s-a permis să-şi contacteze avocaţii.

De asemenea, procesul se va desfăşura în spatele uşilor închise, după ce tribunalul a decis că nu va permite accesul presei în sala de judecată, pentru a nu influenţa independeţa instanţei.

Can Dundar şi Erdem Gul sunt acuzaţi că ar fi dezvăluit secrete de stat, au militat pentru răsturnarea prin violenţă a guvernului şi ar fi sprijinit o organizaţie teroristă înarmată.

Anul trecut, arestarea fostului redactor-şef al publicaţiei Cumhurriyet, Can Dundar, şi a editorului Erdem Gul au provocat un val de condamnare pe plan internaţional. Autorităţile au acţionat imediat după postarea unui video care demonstra implicarea serviciilor secrete în vânzarea de arme către grupările islamiste siriene.

Informaţiile au alimentat astfel speculaţiile cu privire la implicarea executivului de la Ankara în sprijinirea unor grupuri islamiste din Siria.

Procurorii au cerut condamnare pe viaţă şi câte o pedeapsă suplimentară de 30 de ani, în condiţiile în care preşedinetele turc i-a avertizat că “vor plăti scump”

Procesele în care Erdogan este reclamant nu sunt evenimente rare în Turcia. Unde, preşedintele Turciei este acuzat că ar fi folosit în mod abuziv legea care sancţionează penal insultarea liderului ţării şi a valorilor naţionale, după ce jusţitia a deschis 1.845 de cazuri de defăimare a lui Recep Erdogan doar în ultimii doi an. 

 

Cele mai citite

Mai mult de 140 de persoane ale zborului Singapore Airlines în care o persoană a murit au aterizat în Singapore

Peste 140 de pasageri și membri ai echipajului zborului Singapore Airlines în care o persoană a murit în timpul unor turbulențe puternice, au ajuns,...

Atalanta Bergamo a învins-o pe Bayer Leverkusen cu scorul de 3-0 (2-0) în finala Europa League

Atalanta Bergamo a cucerit trofeul Europa League la fotbal, după ce a învins-o pe Bayer Leverkusen cu scorul de 3-0 (2-0), miercuri seara, pe...

Mai mult de 140 de persoane ale zborului Singapore Airlines în care o persoană a murit au aterizat în Singapore

Peste 140 de pasageri și membri ai echipajului zborului Singapore Airlines în care o persoană a murit în timpul unor turbulențe puternice, au ajuns,...
Ultima oră
Pe aceeași temă