14.6 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialMalaezia va eibera un nord-coreean suspect în cazul asasinării fratelui lui Kim...

Malaezia va eibera un nord-coreean suspect în cazul asasinării fratelui lui Kim Jong-un

Procurorul general al Malaeziei a anunțat că un cetățean al Coreii de Nord va fi eliberat în foarte scurt timp, după ce fusese arestat în ancheta privind asasinarea la Kuala Lumpur, la 13 februarie, a fratelui vitreg al lui Kim Jong-un, liderul de la Phenian.

Ri Jong-chol este în detenție de aproape două săptămâni, informează AFP citată de Agerpres.

"Va fi eliberat. Este un om liber. Reținerea sa preventivă expiră, iar capetele de acuzare sunt insuficiente pentru a-l inculpa", a declarat procurorul general al Malaeziei, Mohamed Apandi Ali. "Va fi eliberat mâine (vineri — n.r.)", a precizat el.

Fratele lui Kim Jong-un a fost otrăvit cu un puternic agent neurotoxic, VX, considerat a fi o armă de distrugere în masă.

Două femei, o indoneziană și o vietnameză, suspectate că au administrat substanța, au fost inculpate miercuri de justiția malaeziană.

În paralel, Malaezia a anulat un acord încheiat cu Phenianul privind scutirea reciprocă de viză pentru cetățenii lor, în contextul unei tot mai mari tensiuni diplomatice, conform agenției malaeziene de presă Bernama.

De la începutul acestui caz care amintește de tactici din timpul Războiului Rece, Coreea de Sud acuză Coreea de Nord, invocând un 'ordin permanent' al lui Kim Jong-un pentru eliminarea fratelui său vitreg. Acesta, căzut în dizgrație, trăia de mai mulți ani în exil, însă s-a arătat critic la adresa regimului de la Phenian.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Firmele de păcănele preferă să funcționeze acolo unde legea le interzicea acest lucru

Cu multe firme chinuindu-se să constituie, după caz, garanția de 500.000, 800.000 sau de 1.000.000 de euro, restricționarea funcționării aparatelor la sate și în...

Flaviu Hoțopan, fost demnitar al Guvernului României, prins la furat cu camionul!

Un fost demnitar al Guvernului României, Flaviu Hoțopan, a fost prins în flagrant în timp ce încărcă într-un camion închiriat bunurile aflate într-un...

Corabia Piraților Beach Club Avrig – tărâmul exotic cu atracții estivale

Comunicat de presă 14 mai 2024 Vara își intră tot mai serios în drepturi iar iubitorii de momente de relaxare specifice acestui anotimp trebuie...
Ultima oră
Pe aceeași temă