12 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialManevre de amploare ale NATO în țările baltice și Polonia

Manevre de amploare ale NATO în țările baltice și Polonia

Alianţa Nord altantică a început, luni, noi manevre în ţările baltice şi Polonia, ca urmare a ambiţiilor Rusiei după declanşarea crizei din ucraina. În acţiune sunt implicați 6.000 de militari, tancuri Abrams și bombardiere B-52, informează Agerpres.

Rusia și-a intensificat prezența militară în regiunea Mării Baltice, în special în spațiul său aerian, alimentând temerile și nervozitatea celor trei țări baltice, aflate în spatele Cortinei de fier până în 1990.

Statele membre NATO au răspuns printr-o intensificare considerabilă a exercițiilor lor militare în estul Europei.

“Aceste manevre sunt printre cele mai importante organizate în Lituania de la aderarea sa la Alianța nord-atlantică în 2004”, a declarat presei, la Vilnius, generalul Almantas Leika, comandantul armatei terestre lituaniene.

“Prezența importantă a trupelor aliate stă mărturie solidarității NATO cu țările din regiune”, frontaliere Rusiei, a adăugat el.

În total, 13 țări ale Alianței nord-atlantice participă la manevrele cu numele de cod “Saber Strike 2015”, organizate sub egida SUA.

Lituania, Letonia și Estonia, încorporate cu forța în URSS între finalul celui de Al Doilea Război Mondial și 1991 și care se tem de o eventuală tentativă a Rusiei de a le destabiliza, au cerut luna trecută NATO să asigure o prezență militară permanentă de câteva mii de soldați în regiune.

Alianța nord-atlantică nu a răspuns încă acestei cereri, a declarat luni pentru AFP purtătorul de cuvânt al Ministerului lituanian al Apărării, Mindaugas Neimontas.

Din 2004, NATO supraveghează spațiul aerian al celor trei țări baltice care nu dispun de mijloace și au un potențial militar propriu scăzut.

Exercițiul “Saber Strike 2015”, prevăzut să dureze până la 19 iunie, are loc după desfășurarea neanunțată, săptămâna trecută, de către Rusia, a unor manevre în care au fost angrenați 12.000 de militari și 250 de avioane.

În același timp, în nordul Suediei se derulează până la 4 iunie manevrele “Arctic Challenge Exercice (ACE)”, care implică forțele aeriene ale mai multor țări nordice și ale NATO.

Cele mai citite

UNTOLD și Neversea, în top 100 cele mai mari festivaluri ale lumii

Mai sunt 86 de zile până la cea de-a 9-a ediție UNTOLD, iar fanii au ocazia să voteze festivalul preferat în Top 100 cele...

Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor susține protestul „Noapte în muzeele din România”

Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor se declară solidară cu revendicările sindicatelor din cultură şi îşi exprimă speranţa în adoptarea rapidă de către "factorii...

VIDEO. Selly, discurs la un summit NATO. “Trebuie să vă fac încă de la început o mărturisire”

Discursul lui Andrei Șelaru, cunoscut sub numele de Selly, la NATO Youth Summit, aduce în prim-plan o temă importantă și actuală: dezinformarea și impactul...
Ultima oră
Pe aceeași temă