13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialVIDEO. Manifestaţie pro-Erdogan, în Germania. Un discurs al liderului turc, interzis de...

VIDEO. Manifestaţie pro-Erdogan, în Germania. Un discurs al liderului turc, interzis de la difuzare

Aproximativ 20.000 de persoane, potrivit poliției, s-au adunat duminică la Koln, în Germania, pentru a-și exprima sprijinul față de președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, după tentativa de lovitură de stat eșuată, dar difuzarea unui discurs așteptat al acestuia a fost interzisă de autoritățile germane, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Reuniți pe malul drept al Rinului, susținătorii președintelui islamo-conservator turc au agitat drapele turcești și au intonat imnul turc, apoi pe cel german, păstrând un minut de reculegere în memoria victimelor loviturii de stat eșuate din 15 iulie. Cu puțin timp înaintea începerii manifestației, președinția turcă a calificat drept “inacceptabilă” decizia celei mai înalte instanțe juridice germane, Curtea Constituțională, de a interzice intervenția în direct în cursul acestei manifestații printr-o legătură video a președintelui Erdogan.

 

Autoritățile germane se temeau că un astfel de discurs ar putea exacerba tensiunile în cadrul diasporei turce din Germania, unde opozanții Partidului Dreptății și Dezvoltării (AKP, islamo-conservator aflat la putere în Turcia) se declară victime ale amenințărilor și hărțuirii în cadrul epurărilor angajate de putere după tentativa de puci. Interdicția “este inacceptabilă”, a declarat un purtător de cuvânt al președinției turce, Ibrahim Kalin, într-un comunicat.

Germania are cea mai importantă diasporă turcă din lume — 1,55 de milioane de turci — și tensiunile sunt mari în această comunitate după tentativa de lovitură de stat militară eșuată în Turcia la 15 iulie și epurările ce au urmat. Organizatorii voiau să facă din această acțiune o manifestație de “sprijin pentru democrație” și au încercat să obțină o intervenție video în direct a lui Erdogan, dar autoritățile germane s-au opus. Curtea Constituțională, instanța supremă a țării, a confirmat sâmbătă această interdicție, provocând indignarea Ankarei.

“Eforturile materiale și legale pentru a împiedica desfășurarea acestui eveniment în favoarea democrației, a libertății și statului de drept și împotriva tentativei de lovitură de stat din 15 iulie reprezintă o încălcare a libertății de expresie și a dreptului de a se reuni liber”, a reacționat președinția turcă, potrivit AFP. “Suntem curioși care sunt motivele reale care au determinat autoritățile germane și Curtea Constituțională să interzică mesajul președintelui Erdogan și sperăm că autoritățile germane ne vor da o explicație satisfăcătoare”, a spus în continuare președinția de la Ankara.

Organizatorii sperau în prezența a cel puțin 50.000 de persoane la această manifestație, dar poliția locală a estimat că în cele din urmă s-au adunat în jur de 30.000 de participanți. Ea a desfășurat 2.700 de oameni pentru a preveni eventuale incidente. Paralel, mai multe mici contramanifestații distincte aveau loc, la inițiativa mișcărilor germane de stânga și ale unui grup de extremă-dreaptă local islamofob.

Apelul manifestației în favoarea puterii turce, sub lozinca “Împotriva loviturii de stat și pentru democrație”, a fost lansat de Uniunea Democraților Europeni Turci (UETD), care face lobby pro-Erdogan. Landul din care face parte Koln, Renania de Nord-Westfalia, concentrează o treime din diaspora turcofonă a țării.

Cele mai citite

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...

Dacă vor avea pe ele avioane F-16 ale Ucrainei, Rusia amenință că va ataca baze militare din România

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a amenințat că Rusia va ataca viitoarele avioane F-16 ale Ucrainei chiar dacă aeronavele se vor afla în...

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...
Ultima oră
Pe aceeași temă