18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialMarea Britanie NU va relua referendumul, chiar dacă rezultatul va fi foarte...

Marea Britanie NU va relua referendumul, chiar dacă rezultatul va fi foarte strâns

Marea Britanie nu va organiza un al doilea referendum cu privire la apartenenţa sa la Uniunea Europeană dacă rezultatul consultării din 23 iunie va fi unul strâns, a declarat marţi prim-ministrul David Cameron, transmite Reuters citată de Agerpres.

Cu mai puţin de şase săptămâni înaintea datei referendumului, sondajele de opinie indică rezultate contradictorii cu privire la opţiunile alegătorilor, unele anticipând un rezultat pe muchie de cuţit. 

Într-un interviu apărut marţi în cotidianul Daily Mirror, liderul Partidului pentru Independenţa Marii Britanii (UKIP, anti-UE), Nigel Farage, a declarat că, dacă rezultatul va fi favorabil rămânerii în UE, cu un scor strâns de 52%-48%, dezbaterea va echivala cu o ‘afacere neterminată’. ‘În cazul în care campania pentru rămânere (în UE) va câştiga cu două treimi la o treime, aceasta va pune capăt’ dezbaterii, a punctat Farage. 

Solicitat de un reporter să comenteze afirmaţiile liderului UKIP, premierul Cameron a replicat că acestea arată că susţinătorii ieşirii din UE se îndreaptă spre eşec. 

‘Cred că, atunci când oamenii încep să vorbească despre un al doilea referendum înainte chiar ca primul să fi avut loc, aceasta demonstrează în mod clar că pierd disputa’, a afirmat Cameron, cu ocazia unui eveniment găzduit de Forumul Economic Mondial (WEF). 

‘O spun cât se poate de clar: un referendum este un referendum, se întâmplă o dată într-o generaţie, este o oportunitate unică în viaţă’, a adăugat premierul, subliniind că ‘nu poţi avea referendumuri la nesfârşit’. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

VIDEO. Zeljko Kopic, înaintea meciului cu FC Voluntari: „Este un joc crucial pentru noi”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, crede că partida cu FC Voluntari, din etapa a 7-a a play-out-ului, care se va disputa în această seară...

Deficitul bugetar a crescut, după primul trimestru

Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de...
Ultima oră
Pe aceeași temă