13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialMarea Britanie va accepta mai mulţi REFUGIAŢI din SIRIA

Marea Britanie va accepta mai mulţi REFUGIAŢI din SIRIA

Premierul britanic, David Cameron, va anunţa vineri un plan menit să ajute mai mulţi refugiaţi sirieni, pe fondul presiunilor tot mai mari din ţară şi din străinătate şi acuzaţiilor că Marea Britanie nu se implică în criza imigranţilor din Europa.

Această intenţie a guvernului britanic este prezentată de AFP, citată de Mediafax.

Cameron a declarat că a fost "mişcat profund" de imaginile cu Aylan Kurdi, băieţelul sirian în vârstă de trei ani care a fost găsit mort pe o plajă din Turcia.

Marea Britanie îşi va îndeplini "îndatoririle morale", a subliniat Cameron.

Presa britanică a relatat că, în condiţiile în care populaţia susţine din ce în ce mai mult ideea de a accepta mai mulţi refugiaţi, Guvernul încearcă să găsească o soluţie.

Ziarele The Times şi The Telegraph au scris că în prezent este întocmit un plan care prevede acceptarea a mii de refugiaţi, dar care ar urma să fie aduşi direct din tabere ONU de la graniţa siriană.

"Detaliile finale privind numărul lor, finanţare şi locul (de găzduire) sunt discutate de urgenţă" la Guvern, a scris The Guardian, citând surse guvernamentale.

"Cameron este convins în continuare că, dacă ar accepta un număr mare de refugiaţi aflaţi deja în Europa, criza s-ar agrava şi ar încuraja haosul", adaugă publicaţia.

Fără să facă comentarii precise, Cameron a declarat joi că Marea Britanie va revizui numărul refugiaţilor pe care îi acceptă, adăugând: "Nu există o soluţie care presupune pur şi simplu să accepţi oameni, trebuie să fie o soluţie cuprinzătoare". "Chiar ne pasă", a subliniat el.

Marea Britanie a acceptat în ultimul an 216 refugiaţi sirieni, conform unei scheme speciale a Guvernului, iar aproximativ 5.000 de sirieni au primit azil de la începutul conflictului în ţara lor, în 2011 – mult mai puţini decât în alte ţări, ca Franţa, Germania sau Suedia.

Londra a refuzat de asemenea sistemul de cote, elaborat la Bruxelles, pentru distribuirea solicitanţilor de azil în Uniunea Europană.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Bayer Leverkusen, de neoprit! Trupa lui Xabi Alonso a stabilit un nou record în fotbalul european

Bayer Leverkusen, formația pregătită de spaniolul Xabi Alonso, a devenit prima echipă din cele cinci mari ligi europene de fotbal care reuşeşte o serie...

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...
Ultima oră
Pe aceeași temă