12 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialMarea Mediterana: Aproape 3.700 de imigranţi clandestini, salvaţi într-o singură zi

Marea Mediterana: Aproape 3.700 de imigranţi clandestini, salvaţi într-o singură zi

3.690 de imigranţi ilegali au fost salvaţi într-o singură zi de la bordul unor ambarcaţiuni, pe Mediterana, în largul coastelor libiene, a anunţat, duminică, Paza de Coastă italiană, relatează Associated Press, informează Mediafax.

Potrivit Pazei italiene de Coastă, 17 operaţiuni de salvare au fost efectuate sâmbătă, când traficanţi de persoane au profitat de marea calmă şi vremea frumoasă pentru a transporta numeroşi imigranţi clandestini, din nordul Africii, la bordul unor bărci de cauciuc cu motor.

Citește și: Tragedie în Mediterană. O navă cu 700 de imigranți s-a răsturnat. Paza de Coasta a Italiei intervine în acest moment

Unii dintre imigranţi au fost debarcaţi, duminică, în porturi din Sicilia, iar alţii urmau să ajungă luni la Calabria, în sudul Italiei, după ce adăposturile temporare de pe insulă destinate imigranţilor ilegali salvaţi s-au umplut.

Traficanţii de imigranţi folosesc adesea ambarcaţiuni părăginite, care naufragiază după ce ies în largul coastelor Libiei. Aceste ambarcaţiuni sunt înţesate cu imigranţi, traficanţii încercând să îşi maximizeze profitul, în contextul în care victimele le plătesc sute de euro să ajungă în Italia.

A devenit un lucru obişnuit ca mii de imigranţi să fie salvaţi în decurs de o zi-două.

Un val de imigranţi clandestini continuă să vină spre Italia, după ce aproximativ 170.000 de persoane au fost salvate pe mare, de către autorităţile italiene, până la sfârşitul lui 2014, reprezentând o creştere cu 277% faţă de numărul înregistrat în 2013. Roma a exercitat presiuni asupra Uniunii Europene să facă mai mult pentru a ajuta la salvarea imigranţilor, în contextul în care mulţi dintre ei sunt solicitanţi de azil care speră să ajungă la rude stabilite în nordul Europei.

Aproximativ 800 de imigranţi clandestini s-au înecat luna trecută, după ce nava la bordul căreia se aflau s-a răsturnat în largul coastelor Libiei, iar mulţi dintre pasageri erau închişi de către traficanţi la bord. După această tragedie, liderii UE au decis, într-un summit convocat de urgenţă, să consolideze misiunea Triton, prin suplimentarea navelor de patrulare şi mobilizarea unor avioane de patrulare, puse la dispoziţie de mai multe state. Italia, care recurge la nave comerciale aflate în zonă, coordonează operaţiunile de salvare.

Un număr-record de 280.000 de treceri ilegale ale frontierei au fost înregistrate anul trecut pe teritoriul celor 28 de state membre UE, potrivit Agenţiei europene pentru supravegherea frontierelor Frontex.

Cele mai citite

Revolut anticipează o creștere cu 40% a numărului angajaților, în 2024, și ajunge la 10.000 de salariați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de clienți retail la nivel global, a ajuns la 10.000 de angajați în toată lumea, iar...

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...
Ultima oră
Pe aceeași temă