În Marea Chinei de Sud, Beijingul construieşte „marele zid de nisip“ în dispreţul vecinilor săi, în timp ce SUA observă cu atenţie evoluţia situaţiei deja tensionată din regiune.
În China, mai mult ca oriunde, diplomaţia este arta semanticii. Liderul chinez, Xi Jinping, a demonstrat-o recent, acordând un surâs larg duminică secretarului de Stat american, John Kerry. „Vastul ocean Pacific este atât de mare încât poate îmbrăţişa şi China şi Statele Unite”, a declarat Xi şefului diplomaţiei americane sosit la Beijing după ultimele acţiuni ale gigantului asiatic în Marea Chinei de Sud.
O formulă pe ton apăsat care ilustrează în realitate determinarea puterii chineze de a contesta America în spaţiul marin. Cu alte cuvinte, US Navy nu are nimic de făcut în Marea Chinei de Sud, revendicată 90% de China, spre disperarea Vietnamului, Filipinelor sau Malayesiei. În fapt, o zonă strategică bogată în hidrocarburi şi pe unde tranzitează peste jumătate din comerţul maritim mondial.
De câteva luni, tensiunea creşte în jurul Insulelor Sratleys şi Paracelsus, unde China îşi afirmă de acum suveranitatea construind „un mare zid de nisip”. Cu dragoare şi alte instalaţii, Beijing transformă recifurile în insule artificiale unde construieşte noi baze avansate la dispoziţia Armatei populare de eliberare a Chinei. Ca la Fiery Cross Reef, devenită în câteva luni o insulă de peste trei km lungime şi se află în construcţie o pistă de aterizare, aşa cum relevă analiştii IHS Jane’s Defence Weekly, plecând de la imagini luate de sateliţi. De anul trecut China şi-a înmulţit cu patru posesiunile, câştigând peste 600 de ha deasupra apei, potrivit Pentagonului.
Această politică a faptului împlinit l-a alarmat şi pe Barack Obama, care a acuzat Beijingul că îşi „intimidează” vecinii din ASEAN, dar diplomaţia chineză afirmă că este dreptul său şi subliniază că viitoarele sale baze vor avea funcţii civile. Beijingul refuză negocierea unui cod de conduită sugerat de membrii ASEAN, organizaţie neputincioasă în faţa gigantului chinez şi care se îndreaptă spre Washington în căutarea unei susţineri militară şi politică. John Kerry a încercat în capitala chineză o mediere în week-end, însă omologul său chinez, Wang Yi, a reafirmat determinarea „neclintită” a Beijingului de apărare a suveranităţii şi integrităţii teritoriale care „sunt solide ca o stâncă”.
Deja, strategii americani lucrează la „acţiuni” în zonă pentru reafirmarea principiului libertăţii mărilor, ameninţat în opinia lor. Ei se tem în special că Beijingul va crea o zonă aeriană de apărare, aşa cum au făcut şi în Marea Chinei de Est, un pas suplimentar spre controlul Mării Meridionale, la fel de vastă ca Mediterana.
Potrivit analiştilor americani, Pentagonul are în faţă o dilemă periculoasă – o operaţiune a US Navy care ar putea declanşa în schimb o scuză „în aur” a Chinei pentru a-şi întări prezenţa marinei, în plină dezvoltare. Totodată, strategia reţinerii riscă să fie percepută ca slăbiciune în ochii aliaţilor lor în regiune, tensionaţi din cauza creşterii puterii militare a mastodontului chinez. În acest context, riscul unei escalade între cele două puteri mondiale riscă să se accentueze şi mai mult în viitoarele luni, cu posibile derapaje în largul mării. Un pericol luat în serios de Xi Jinping, care nu doreşte un conflict devastator, el acţionând pentru o aplanare afirmând că relaţiile cu Washingtonul rămân „stabile”.
Arhipelagul contestat Spratleys este obiect de revendicări concurente între China, Vietnam, Filipine, Malayesia, Taiwan şi Brunei. În numele libertăţii navigaţiei, SUA nu recunoaşte limite teritoriale.
