15.5 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialMaroc. Renault va investi peste 900 milioane de euro şi va crea...

Maroc. Renault va investi peste 900 milioane de euro şi va crea 50.000 de locuri de muncă

Constructorul auto francez Renault, proprietarul Dacia, a semnat un acord cu autorităţile din Maroc pentru a investi peste 900 milioane de euro în ideea de a pune la punct un "ecosistem industrial" în această ţară nord africană, a declarat vineri Ministrul marocan al Industriei, potrivit Agerpres.

"Acest proiect strategic va crea 50.000 de noi locuri de muncă şi va regrupa investiţii de peste 10 miliarde de dirhami (aproximativ 912 milioane de euro)" a declarat Moulay Hafid Elalamy, după semnarea acordului cu Renault. Potrivit Ministrului marocan al Industriei, acordul încheiat cu constructorul francez va "modifica în mod definitiv sectorul auto din Maroc", care în ultimii trei ani a fost principalul exportator al regatului.

La rândul său, directorul de operaţiuni pentru regiunea Africa-Orientul Mijlociu-India, Bernard Cambier a subliniat că acest acord "va dubla cifra de afaceri realizată de Renault în Maroc, obiectivul fiind ajungerea la două miliarde de euro în câţiva ani". Cambier a adăugat că produsele realizate la cele două uzine pe care constructorul francez le are deja în Maroc au cea mai bună calitate dintre toate uzinele Renault-Nissan din lume.

Regiunea Africa-Orientul Mijlociu-India este cea mai mare piaţă a Renault din afara Europei, cu 360.000 de unităţi vândute în 2015, în creştere cu 16,9% în ritm anual. La nivel mondial, grupul Renault, care regrupează mărcile Renault, Dacia şi Samsung Motors, a înregistrat o creştere de 3,3% a vânzărilor mondiale până la 2,8 milioane unităţi.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană

Cele mai citite

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...

Astronauții dezvăluie ce miros unic are spațiul cosmic

După ce se întorc din ieșirile în spațiu astronauții simt în mod regulat un miros unic atunci când își scot căștile, iar colegii lor...

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă