O româncă de 36 de ani care îşi creşte singură cei doi copii în Italia a scăpat cu viaţă din cutremurul de miercuri, dar a pierdut totul. Casa pentru care mai are de plătit rate un deceniu şi serviciul. Nu se plânge însă de nimic, mai ales că a trecut prin spaima vieţii ei. Unul dintre băieţii săi era la Amatrice când s-a zguduit pământul şi a crezut că s-a prăpădit. Mai ales că prietena la care era a murit strivită de pereţii casei.
Este cazul Anei Diana Ardeleanu, o româncă ce locuieşte la Cositto, foarte aproape de epicentrul sesimului de miercuri, informează DIGI24. Când a început cutremurul, unul dintre copiii ei era la Amatrice, la o prietenă de familie. Băiatul a scăpat cu viaţă, a ieşit dintre ruine şi şi-a sunat mama de pe telefonul unor italieni.
„Singurul gând era să ajungem în Amatrice pentru că nu aveam maşină, nu aveam chei, nu aveam nimic să ajungem la Amatrice la copil pentru că în moment ce vorbeam cu el s-a auzit o izbitură ca şi cum s-ar fi prăbuşit ceva şi n-au mai mers telefoanele şi nu ştiam ce s-a întâmplat, dacă a căzut ceva pe el, o izbitură, o bubuitură, dacă a explodat ceva, pur şi simplu am plecat, să fugim pe jos,” povestește Ana Diana Ardeleanu.
Aproape o oră şi jumătate a durat să parcurgă cei câţiva kilometri până la Amatrice. Era haos, drumurile erau rupte şi peste tot vedea ruine. A răsuflat uşurată când şi-a văzut băiatul teafăr, dar imediat a izbucnit în plâns: prietena la îşi lăsase copilul nu a supravieţuit cutremurului. Şi alţi români cunoscuţi ai Anei Ardeleanu au avut aceeaşi soartă tragică.
„Familie cu copii mici, da, a fost, şi copilul este decedat. Din nefericire pentru mine a trebuit să îl recunosc şi nu am fost sigură decât 80 la sută că era el pentru că era desfigurat, şi noaptea când dorm am aceste imagini,” spuneAna Diana Ardeleanu.
Femeia este bântuită încă de amintirile momentelor cumplite, când pământul se zguduia.
În jur de două minite a fost cutremurul, nu se mai termina, parcă era infinit. Groaznic. Dormeam şi deodată un zgomot care te asurzea, începea să se mişte tot, nu ne puteam ridica din pat, se zguduia tavanul, cădeau pe tine bucăţi din tavan, mobilă, lucruri…” adaugă Ana Diana Ardeleanu.
Ana Ardeleanu şi-a pierdut la cutremur casa pentru care mai are de plătit rate încă 10 ani. Oficiul poştal la care lucra a fost ras şi el de pe faţa pământului. Femeia de 36 de ani, cu doi copii, trebuie să ia acum viaţa de la capăt.
O altă familie de cinci membri a scăpat ca prin minune în urma cutremurului. Locuiesc acum într-o tabară de sinistraţi. Fiica lor, în vârstă de doar o lună, este cel mai mic sinistrat din aceată tabără. Nu mai au nimic. Casa pentru care făcuseră un credit pe 10 ani s-a prăbuşit. Se bucură însă că sunt în viaţă.
Domnica şi Mihai Harabor sunt originari din Vrancea şi locuiau în Sommati de mai mulţi ani. În această primăvară au făcut un credit pentru a renova casa în care trăiau. Au renunţat şi la concediu pentru a putea face faţă mai uşor cheltuielilor. Mai ales că în urmă cu o lună au devenit din nou părinţi. Au trei fete, iar cea mai mică dintre ele este acum şi cel mai mic sinistrat, dar şi cel mai tânăr suprevieţuitor al cutremurului.
Domnica Harabor: „Dormeam la 3 jumate dimineața toți, eram ca oricare dormeam și am plecat pe fugă am luat copilul din pat repede și am ieșit. Soțul adormise în camera fetelor și a luat fetele cu pătură cu tot ce era pe pat a deschis el ușa că nu se putea deschide, era blocată, a spart-o. Am ieșit de afară mergeai cădeau casele la vecini, urlau, strigau nu se înțelegea nimic. Nu stai dacă sa te opresti ca tot tremura pamantul si te busea din toate partile.
După ce şi-a văzut familia în siguranţă, Mihai s-a întors să îi ajute şi pe alţii să iasă din dărâmături. A reuşit să salveze de sub ruine patru oameni.
Mihai Harabor: „Vă dați seama eu strigam să miște piciorul și zic mișcă piciorul că erau o grămadă de picioare și nu știam pe care să punem mâna și eu țineam mâna pe piciorul mamei sau tatălui morți și eu nu simțeamși ea spunea: mișc, mișc și eu nu simțeam și ea era dedesubt. Singurul lucru pe care n-o să-l pot uita niciodată sunt strigătele și urletele pe care le auzeam și ce am putut să fac am săpat cu mâinile. Că imaginați casa cu douiă etaje căzută total.”
