10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialMăsuri speciale luate de Slovenia în privinţa imigranţilor

Măsuri speciale luate de Slovenia în privinţa imigranţilor

Guvernul Sloveniei a anunţat că începând de la miezul nopţii de marţi spre miercuri va limita intrarea migranţilor, urmând să fie acceptaţi numai cei care doresc să solicite azil în această ţară ori cei care vin în Europa din raţiuni umanitare, transmit agenţiile AFP şi Reuters, citate de Agerpres

Accesul în Slovenia va fi permis numai ‘străinilor care îndeplinesc condiţiile de intrare în ţară’, celor care doresc să ceară azil, precum şi migranţilor selectaţi ‘de la caz la caz, în funcţie de motivul umanitar şi în acord cu regulile spaţiului Schengen’, se precizează într-un comunicat emis de Ministerul sloven de Interne. 

Prin urmare, ‘ruta Balcanilor este practic închisă pentru migranţi’, a reacţionat imediat guvernul de la Belgrad, menţionând că Serbia va fi nevoită să ia măsuri similare pentru ca migranţii să nu rămână blocaţi pe teritoriul ei. 

Anul trecut circa un milion de migranţi au ajuns în Grecia, venind mai ales din Orientul Mijlociu, iar de la începutul acestui an numărul lor este de circa 130.000. Ei pornesc de pe coasta turcă a Mării Egee folosind de regulă bărci pneumatice şi debarcă în insulele greceşti. De acolo sunt transportaţi organizat de autorităţile greceşti cu feriboturile până în portul Pireu, de unde pleacă mai departe spre vestul Europei pe ruta balcanică, traversând Macedonia, Serbia, Croaţia, Slovenia şi Austria, majoritatea dorind să ajungă în Germania. 

După ce Austria şi statele nordice au luat măsuri de limitare a primirii migranţilor, ţările de pe ruta balcanică au trebuit să adopte la rândul lor restricţii şi au decis împreună luna trecută că pot trece graniţa greco-macedoneană doar migranţii din Siria sau Irak care au acte în regulă. În consecinţă, peste 40.000 de migranţi sunt în prezent blocaţi pe teritoriul Greciei. 

Cele mai citite

Marmaris, Izmir sau Antalya: tu unde mergi vara aceasta?

Vrei să mergi vara aceasta în Turcia? Poate fi destinația ideală pentru o vacanță de poveste.  Vei putea face sporturi nautice, te vei relaxa la...

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...

Petre Roman, la Parchetul General, în Dosarul Mineriada. FOTO

Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, astăzi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare...
Ultima oră
Pe aceeași temă