19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialMăsuri sporite de securitate în clădirile federale ale SUA

Măsuri sporite de securitate în clădirile federale ale SUA

Clădirile federale ale SUA vor beneficia de măsuri sporite de securitate, pe fondul amenințărilor cu atentate. Decizia vine la o săptămână după atacurile care au costat viaţa a doi militari în Canada.

Potrivit Mediafax, ministrul pentru Securitate Internă Jeh Johnson a luat această decizie în urma "apelurilor repetate ale unor organizaţii teroriste la atacarea" Statelor Unite.

Într-un comunicat, el a anunţat că aceste măsuri, care nu vor fi precizate şi vor fi constant reevaluate din motive de securitate, vor fi luate în diverse clădiri guvernamentale de la Washington şi din alte oraşe americane importante.

"Având în vedere evenimentele din lume, prudenţa ne dictează sporirea vigilenţei în protejarea unor obiective guvernamentale şi a personalului nostru", a adăugat ministrul.

FPS, agenţia federală însărcinată cu implementarea acestor măsuri, este responsabilă de 9.500 de clădiri federale frecventate de 1,4 milioane de persoane în fiecare zi, mai arată sursa citată.

Miercurea trecută, caporalul Nathan Cirillo a fost ucis la Ottawa de gloanţele unui atacator, împuşcat cu cinci minute mai târziu de poliţie. Subofiţerul Patrice Vincent a fost zdrobit la Saint-Jean-sur-Richelieu (Quebec) de maşina lui Martin Rouleau-Couture, un aspirant la jihadism, împuşcat la rândul său la câteva minute după atac de forţele de ordine.

Canada este membră a coaliţiei internaţionale contra organizaţiei jihadiste Stat Islamic.

Cele mai citite

Liderul ATP a rămas fără antrenor. Djokovic l-a concediat pe Goran Ivanisevic

După începutul dezamăgitor de sezon, în care nu a reușit să cucerească niciun titlu, tenismenul sârb Novak Djokovic a luat o decizie radicală și...

Oamenii de știință din Israel au făcut o descoperire remarcabilă legată de o supernovă

În urmă cu aproximativ 20 de milioane de ani, într-o galaxie nu foarte îndepărtată, o stea de mari dimensiuni a explodat şi a trimis...

Reforma austerității, îmblânzită. Plafonări peste plafonări de la Guvern

După austeritatatea de anul trecut și cu un deficit bugetar la limită, Executivul face cadouri pentru români, iar angajații din companiile de stat pot...
Ultima oră
Pe aceeași temă