10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialAutoritățile sporesc măsurile de securitate la frontiera dintre SUA și Canada

Autoritățile sporesc măsurile de securitate la frontiera dintre SUA și Canada

Autorităţile din Statele Unite şi Canada au sporit măsurile de securitate la frontiera comună, după atacurile armate produse miercuri la Ottawa, relatează CNN, conform Mediafax.

"Persoanele care traversează frontiera dintre Statele Unite şi Canada vor avea mai mult de aşteptat şi vor fi supuse unor controale suplimentare", a comunicat Agenţia canadiană pentru servicii vamale.

Michael Zehaf-Bibeau, un bărbat convertit la islam în vârstă de 32 de ani, a împuşcat mortal un militar canadian, miercuri, la Memorialul eroilor din Ottawa, după care a deschis focul în sediul Parlamentului canadian, unde a fost neutralizat de agenţii de securitate. Autorităţile suspectează că individul avea legături cu medii islamiste.

Premierul Canadei, Stephen Harper, l-a catalogat pe criminal drept un "terorist", precizând că este vorba de un complot inspirat de organizaţia sunnită Stat Islamic. Guvernul Canadei sporise nivelul de alertă antiteroristă înainte de atacurile de la Ottawa, după un incident islamist soldat cu doi morţi. Un militant islamist a atacat cu maşina, marţi, doi militari canadieni, omorându-l pe unul dintre ei. Atacatorul a fost ucis în schimbul de focuri cu poliţia. Ca reacţie, Canada a sporit nivelul de alertă teroristă de la nivelul "scăzut" la "mediu". Potrivit Biroului Federal american de Investigaţii (FBI), serviciile secrete interceptaseră conversaţii ale unor membri ai grupului terorist Stat Islamic care analizau posibilitatea comiterii unor atacuri la unităţi militare din Statele Unite şi Canada.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă