6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialMerkel: Germania vrea ca Marea Britanie să rămână în UE, dar cu...

Merkel: Germania vrea ca Marea Britanie să rămână în UE, dar cu respectarea unor PRINCIPII

Germania vrea un acord pentru menţinerea Marii Britanii în Uniunea Europeană, dar nu va accepta renunţarea la principii esenţiale, afirmă cancelarul Angela Merkel, citat de Mediafax.

Două principii comunitare esențiale pentru Germania sunt libertatea de circulaţie şi egalitatea cetăţenilor statelor membre, afirmă Angela Merkel.

“Pe de o parte, vrem ajungerea la un acord cu care Guvernul britanic să facă o campanie de succes înaintea referendumului, pentru rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană”, a declarat Angela Merkel în Bundestag, Camera inferioară a Parlamentului german.

“Pe de altă parte, nu vrem şi nu vom pune sub semnul întrebării principiile esenţiale ale integrării europene. Acestea includ principiul libertăţii de circulaţie şi principiul nediscriminării între cetăţenii statelor membre”, a subliniat Merkel.

Premierul David Cameron a promis că va organiza până la sfârşitul anului 2017 un referendum privind apartenenţa Marii Britanii la Uniunea Europeană. Liderul britanic încearcă să îi convingă pe liderii ţărilor europene să susţină ideile sale în sensul reformării Uniunii Europene şi pentru reconfigurarea relaţiei Marii Britanii cu Blocul comunitar. Liderul de la Londra a anunţat patru obiective în negocierile privind reconfigurarea relaţiei Marii Britanii cu Uniunea Europeană – protejarea pieţei unice în sensul respectării intereselor economice britanice, intensificarea spiritului concurenţial al UE, limitarea procesului de integrare europeană şi restricţionarea accesului angajaţilor străini la indemnizaţii sociale britanice. Însă ajungerea la un acord privind reconfigurarea relaţiei Marii Britanii cu UE va fi o sarcină “dificilă”, avertiza, în noiembrie, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi preşedintele Franţei, Francois Hollande, au semnalat că sunt deschişi negocierilor, trasând însă o “linie roşie” în jurul unui subiect-cheie care nu va face obiectul discuţiilor – principiul liberei circulaţii în spaţiul UE. Un alt punct controversat al planului liderului de la Londra, care ar necesita modificarea Tratatului UE, se referă la restricţionarea accesului angajaţilor europeni la indemnizaţii sociale în Marea Britanie. Cameron ar vrea ca Marea Britanie să limiteze accesul la indemnizaţii sociale, iniţiativa fiind contestată dur de state central şi est-europene precum Polonia, Cehia şi Slovacia.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă