9.8 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSpecialMerkel dorește accelerarea procesului de integrare a refugiaților pe piața muncii

Merkel dorește accelerarea procesului de integrare a refugiaților pe piața muncii

Germania are nevoie de soluții viabile pentru ca refugiații să fie integrați mai repede pe piața muncii, a precizat cancelarul german Angela Merkel, joi, în cadrul unei întrevederi cu reprezentanții unor companii listate la bursă care au angajat peste 100 de solicitanți de azil, informează Reuters, citat de Agerpres.

Într-o altă întrevedere, care a avut loc, miercuri, la Berlin, ea le-a cerut șefilor unora dintre cele mai mari companii din Germania să dea explicații cu privire la lipsa lor de acțiune și să facă schimb de idei despre cum pot angaja mai mulți solicitanți de azil.

În acest sens, oamenii de afaceri pun lipsa de acțiune faptul că refugiații nu cunosc limba germană și că nu au calificări profesionale, cât și pe incertitudinile privind permisiunea lor de a rămâne în Germania.

În acest context, cancelarul german a susținut că, în cazul în care va fi nevoie, vor fi adoptate măsuri speciale pentru a accelera integrarea refugiaților pe piața muncii, dar a recunoscut că acest lucru va necesita totuși timp. 

„Mulți dintre ei se află la cursuri de pregătire sau așteaptă să fie înscriși. Prin urmare, cred că trebuie să dăm dovadă de puțină răbdare, dar este nevoie să fim pregătiți la orice moment pentru a dezvolta soluții viabile”, a spus Angela Merkel.

Un sondaj realizat săptămâna trecută de Reuters în rândul celor mai mari 30 de companii listate la Bursa din Frankfurt a arătat că acestea nu ar fi angajat decât 63 de refugiați în total. Dintre aceștia, 50 au fost angajați numai de compania de curierat Deutsche Post DHL, care a precizat că a aplicat o ‘abordare pragmatică’ și folosește refugiați pentru a sorta și livra scrisori și colete. 

„Dat fiind faptul că circa 80% dintre solicitanții de azil nu sunt înalt calificați, iar mulți nu vorbesc deocamdată limba germană la un nivel corespunzător, am oferit în principal posturi care nu necesită abilități tehnice sau numeroase interacțiuni în germană”, a precizat un purtător de cuvânt al companiei. 

Directorul executiv al Deutsche Post, Frank Appel, a spus miercuri că grupul pe care îl conduce a angajat acum mai mulți refugiați, numărul total al acestora ajungând la 102. 

Mai multe dintre cele 27 de companii care au răspuns la sondaj au precizat că este discriminatoriu să îi întrebe pe cei care aplică pentru angajare despre trecutul lor de imigranți, așa că nu știu dacă au angajat refugiați sau cât de mulți au angajat. 

Cele mai citite

Războiul din Ucraina intră într-o nouă etapă: Operațiunea “Explozia brândușei”

Știrea zilei de ieri: "Rusia bombardează masiv Kievul" nu a luat pe surprindere oamenii cerebrali. Era de așteptat. Putem vorbi despre Crocus, noul Casus...

Trump a declarat că Israelul trebuie să „încheie” războiul din Gaza pentru că pierde mult sprijin la nivel internațional

Fostul preşedinte american Donald Trump a declarat, într-un interviu acordat unei publicaţii israeliene, că Israelul trebuie să "încheie" războiul din Fâşia Gaza, deoarece pierde...

Securizează fiecare încăpere cu priza cu întrerupător aplicată, de la sercomelectric.ro

Nu doar sistemele de securitate sporesc siguranța unei clădiri, ci și sistemul electric este cel care face diferența. Este bine ca acesta să fie...
Ultima oră
Pe aceeași temă