15.7 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialMerkel şi Hollande susţin că Poroşenko trebuie să dea mai multă autonomie...

Merkel şi Hollande susţin că Poroşenko trebuie să dea mai multă autonomie regiunilor

Angela Merkel şi Francois Hollande au salutat, vineri, proiectul de reformă al preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko care se referă la creşterea atribuţiilor regiunilor, insistând asupra “statutului special” al zonelor controlate de separatişti, relatează France Presse, preluat de Agerpres.

Preşedintele francez şi cancelarul german l-au felicitat pe preşedintele Poroşenko pentru lansarea reformei constituţionale care trebuie să ducă la o descentralizare a Ucrainei, conform pachetului de măsuri adoptat la Minsk” în februarie, indică cei trei conducători într-un comunicat difuzat după o convorbire telefonică comună. 

Poroşenko şi-a expus la începutul lunii iulie proiectul de reformă constituţională ce urmăreşte creşterea puterilor regiunilor, măsură prevăzută de acordurile de la Minsk, semnate în februarie în capitala belarusă. Această reformă “trebuie să conducă la o descentralizare a Ucrainei, conform pachetului de măsuri adoptat la Minsk, cu un accent deosebit pe statutul special al anumitor zone din regiunile Doneţk şi Lugansk în proiectul de Constituţie“, insistă comunicatul. 

Textul a fost imediat criticat de rebelii separatişti proruşi din estul ţării, întrucât reforma nu confirmă statutul de semiautonomie pentru teritoriile controlate de ei.  

Convorbirea telefonică s-a concentrat pe stadiul actual al aplicării acordurilor de la Minsk, cei trei lideri convenind ca “trebuie redublate eforturile pentru a fi aplicată pe deplin încetarea focului şi retragerea armelor grele”, menţionează acelaşi text. 

Conflictul care opune armata ucraineană rebelilor proruşi în estul Ucrainei din aprilie 2014 a făcut peste 6.500 de morţi.  Un nou armistiţiu a fost instituit la 15 februarie în estul separatist, dar confruntările continuă aproape zilnic. 
 

Cele mai citite

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...

Bayer Leverkusen, singura echipă din istoria Bundesligii care încheie sezonul neînvinsă

Bayer Leverkusen, campioana în premieră a Bundesligii, a devenit prima echipă din istoria campionatului de fotbal al Germaniei care încheie un sezon fără nicio...

Elicopterul președintelui Iranului a aterizat forțat. Nu se cunoaște starea liderului iranian

Elicopterul care îl avea la bord pe președintele Iranului, Ebrahim Rayeesi, a aterizat forțat, iar echipele de salvare fac eforturi să ajungă la locul...
Ultima oră
Pe aceeași temă