14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialMicrosoft dă în judecată guvernul american

Microsoft dă în judecată guvernul american

Gigantul Microsoft a depus joi o plângere în instanţă împotriva guvernului american, susţinând că mandatele de percheziţie secrete pentru consultarea e-mail-urilor unor persoane private contravin Constituţiei, relatează AFP, citată de Agerpres

Plângerea companiei, depusă la un tribunal federal din Seattle, în apropiere de sediul său din Redmond, în nord-vestul SUA, vizează Departamentul de Justiţie. “Microsoft depune această plângere deoarece clienţii său au dreptul să ştie când guvernul obţine un mandat pentru a le citi e-mail-urile, dar şi pentru că Microsoft are dreptul să îi informeze”, au precizat avocaţii grupului în documentele prezentate la tribunal. 

Legea privind confidenţialitatea comunicaţiilor electronice permite tribunalelor să ordone Microsoft şi altor furnizori de servicii de e-mail să nu dezvăluie că a fost pus în aplicare un mandat pentru obţinerea de astfel de date. Se porneşte de la principiul că este ‘legitim să se creadă’ că informarea persoanele vizate poate duce la eşecul anchetelor, au relevat documentele. 

Însă Microsoft susţine în plângerea sa că a păstra secretul asupra acestui tip de mandat nu respectă libertatea de expresie protejată de Constituţia americană, nici măsurile de protecţie împotriva percheziţiilor abuzive. Tribunalele federale au dat în ultimele 18 luni aproape 2.600 de decizii care ordonau Microsoft să păstreze secretul în privinţa mandatelor şi altor decizii legale vizând date ale clienţilor săi, conform documentelor. 

“Consumatorii şi companiile, cu rare excepţii, au dreptul să ştie când guvernul le-a intrat în e-mail-uri sau în arhive”, a transmis Brad Smith, directorul juridic al Microsoft. “Totuşi, a devenit o obişnuinţă pentru guvernul american să dispună ca furnizorii de servicii de e-mail să păstreze secretul asupra acestui tip de cereri juridice”, a adăugat el. “Credem că este prea mult şi le cerem instanţelor să analizeze această problemă”, a mai spus Smith. Iniţiativa survine într-un moment de tensiune între companiile din domeniul tehnologic şi justiţia americană privind accesul la datele private.

Cele mai citite

Litoralul românesc are o nouă stațiune: Mamaia Nord

Plajele naturale largi, cu nisip fin, spațiile de cazare noi sau proaspăt renovate, evenimentele pregătite special pentru sezonul 2024 și o gamă extrem de...

Un bărbat a fost arestat după ce a amenințat că se aruncă în aer la consulatul Iranului la Paris

Poliția franceză a arestat un bărbat care a amenințat că se va arunca în aer la consulatul Iranului din Paris, dar la percheziție s-a...

Un fost jucător al Realului ar putea deveni antrenorul celor de la Bayern Munchen

Potrivit unui raport vineri al DPA, există mari șanse ca Zinedine Zidane să semneze cu Bayern Munchen pentru a prelua conducerea echipei începând din...
Ultima oră
Pe aceeași temă