13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialMii de civili şi militari cubanezi i-au adus, luni, un omagiu fostului...

Mii de civili şi militari cubanezi i-au adus, luni, un omagiu fostului dictator Fidel Castro

Cubanezii i-au adus un ultim omagiu fostului dictator Fidel Castro în cadrul unei parade tradiţionale de 2 ianuarie, care a marcat anul acesta 58 de ani de la Revoluţie, scrie News.roSpre deosebire de anii precedenţi, militarii au defilat fără echipamente.

«Cuba nu va renunţa la niciunul dintre principiile sale (…). Nimeni nu ne va putea face să uităm nici istoria noastră, nici simbolurile independenţei poporului nostru”, a declarat preşedinta Federaţiei Studenţilor Universitari, Jennifer Bello, singura care a luat cuvântul în faţa principalilor lideri ai ţării, reuniţi în Piaţa Revoluţiei din Havana.

Mii de civili şi militari au defilat în “Marşul Poporului Combatant”, convocat de Raul Castro în semn de omagiu pentru “comandantul suprem”, Fidel Castro, care a murit pe 25 noiembrie, la vârsta de 90 de ani.

La sfârşitul lunii noiembrie, preşedintele ales american a avertizat că ar putea reveni asupra progresului diplomatic major făcut de predecesorul său, dacă Havana nu depune mai multe eforturi în privinţa respectării drepturilor omului sau economiei de piaţă.

Ministrul al Apărării timp de aproape 50 de ani înainte de a prelua conducerea ţării, în 2008, Raul Castro a făcut din Forţele Armate Revoluţionare (FAR) un stâlp al regimului, implicându-le profund în viaţa politică, dar şi în economia insulei comuniste.

 

Cele mai citite

Tesla reduce cu 2.000 de dolari prețurile modelelor Y, X și S în SUA

Tesla a redus prețurile din SUA ale vehiculelor sale Model Y, Model X și Model S cu 2.000 de dolari fiecare, la câteva zile...

Lamborghini va fabrica o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă