17.2 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialMii de imigranţi plecați din Libia, salvaţi din Mediterana

Mii de imigranţi plecați din Libia, salvaţi din Mediterana

Aproximativ 1.500 de imigranţi, plecaţi din Libia, au fost salvaţi din Mediterana, în cadrul a cinci operaţiuni desfăşurate doar sâmbătă, a anunţat Paza de Coastă italiană, informează Mediafax

Patru nave ale Pazei de Coastă şi una a Marinei au intervenit în urma mai multor apeluri de pe telefoane prin satelit, interceptate de Centrul Naţional italian de Salvare din cadrul Pazei de Coastă, la Roma, a precizat duminică sursa, citată de AFP pe site.

Imigranţii se aflau în trei ambarcaţiuni mari, în derivă, în largul coastelor libiene.

Citește și: Imigranți români, în pericol să fie evacuați, la Londra

Navele, care au venit în zona respectivă sâmbătă, au salvat mai întâi sute de imigranţi înghesuiţi la bordul acestor bărci, după care au reperat încă două, în dificultate, la câteva mile marine distanţă, după care au intervenit pentru salvarea celor de la bord.

Pentru a-i transborda pe cei aproximativ 1.500 de imigranţi, Centrul operaţional al Pazei de Coastă a fost nevoit să solicite intervenţia unei nave aparţinând Marinei militare care trecea prin apropiere.

Ambarcaţiunile s-au îndreptat duminică spre porturile italiene Lampedusa, Augusta şi Porto Empedocle.

Alţi 318 imigranţi de 13 naţionalităţi au fost salvaţi de o navă militară islandeză, în Strâmtoarea Sicilia, şi au fost aduşi sâmbătă seara în portul Pozzallo.

Cele mai citite

Nicu Ștefănuță cere lămuriri Jandarmeriei pentru comportamentul abuziv la care a fost martor, la protestul de solidaritate cu Palestina care a avut loc sâmbătă,...

Sâmbătă, 18 mai, a fost organizat protestul în solidaritate cu Palestina, care a pornit de la Piața Universității și a continuat până în Piața...

Sebastian Burduja, atac la adresa lui Nicușor Dan: “Bilanțul lui este matematic zero”

Candidatul PNL pentru funcția de primar general al Capitalei, Sebastian Burduja, a criticat dur activitatea actualului edil, Nicușor Dan, într-o conferință de presă susținută...

Karim A.A. Khan KC, procuror al CPI, solicită mandate de arestare pentru  Benjamin Netanyahu, ministrul apărării israelian Yoav Galalnt și mai mulți lideri ai...

Curtea Penală Internațională solicită mandate de arestare pentru liderul Hamas Yahya Sinwar și premierul israelian Benjamin Netanyahu, acuzați de crime de război și crime...
Ultima oră
Pe aceeași temă