14.1 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialMinistru francez, despre controalele din gări: Mai bine discriminăm, decât să asistăm...

Ministru francez, despre controalele din gări: Mai bine discriminăm, decât să asistăm ca niște spectatori

Secretatul de stat de la Ministerul francez al Transporturilor, Alain Vidalies, a declarat că el este în favoarea discriminării privind controalele din gări și trenuri, decât să asiste ca niște spectatori, potrivit Mediafax

Declarațiile ministrului vin în contextul în care un bărbat a descjis focul, vinerea trecută într-un tren Thalys, dar a fost imobilizat de mai mulți oameni înainte să comită un masacru. 

Citește și: Atacatorul din trenul Thalys, în fața instanței

“Atunci când vorbim despre controlul bagajelor, se spune «acest lucru riscă să fie discriminatoriu», atunci când vorbim despre apeluri telefonice care sunt rezultatul vigilenţei cetăţeneşti se spune «se va întrece limita», este adevărat. Dar tocmai de aceea sunt necesari profesionişti, este treaba militarilor, este treaba poliţiştilor, este treaba celor care vor primi apeluri la numărul 3117”, numărul de semnalare a unor situaţii “anormale” care va fi introdus de la 1 septembrie, a continuat el.

Premierul Valls a anunţat sâmbătă, în urma atentatului dejucat vineri într-un tren Thalys, crearea unui număr naţional de semnalare a unor situaţii “anormale” în gări şi trenuri şi o campanie de promovare a numărului şi unor “mesaje care îndeamnă la vigilenţă” în gări.

“Vom continua să consolidăm măsurile de securitate. Asta înseamnă să fim foare prezenţi, cu mijloace umane, militare, de poliţie, mai ales în ceea ce numim controlul aleatoriu al bagajelor, care este necesar să fie consolidat”, a anunţat Vidalies.

Subliniind faptul că trenurile transportă de 20 de ori mai mulţi călători decât avioanele, Vidalies a respins recurgerea sistematică la porţile de control.

“Acest lucru se poate face în mod precis, punctual, eventual pe anumite trenuri – ceea ce fac, de exemplu, spaniolii. Dar nu există nicio ţară în Europa care să fi transpus sistemul (de securitate) din sectorul aerian în cel feroviar”, a subliniat el.

Secretarul de stat de la ministerul francez al Transporturilor a subiniat, de asemenea, că “asta înseamnă că pot veni membri speciali ai personalului, care să vă spună «domnule, deschideţi geanta», iar dacă au vreun dubiu (să spună) «nu puteţi urca în tren»”.

“Aceste măsuri sunt cele mai eficiente în prezent”, a insistat Vidalies, precizând că aceste măsuri “există deja, le vom consolida împreună cu SNCF (Societatea Naţională Franceză de Căi Ferate)”.

Cele mai citite

Tornadele au devastat statul Texas din SUA. Sute de mii de oameni au rămas fără energie electrică

Rafalele de vânt au atins puterea uraganului, iar în unele zone au fost însoţite de grindină de mărimea unei mingi de golf, conform actualitate.org. Vremea...

Rusia va taxa suplimentar veniturile mari și companiile pentru a susține războiul din Ucraina

Rusia plănuieşte creşteri de taxe pentru veniturile mari şi companii, a anunţat marţi Ministerul de Finanţe, în contextul în care Moscova caută încasări suplimentare...

Cehia dă asigurări Ucrainei că armamentul promis constând în sute de mii de obuze va sosi în curând

Premierul ceh Petr Fiala l-a asigurat marţi pe omologul său ucrainean Denis Şmîhal că primele muniţii din iniţiativa gestionată de Republica Cehă pentru achiziţionarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă