15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialMinistrul britanic al Finanțelor, în Franța. Care este scopul vizitei

Ministrul britanic al Finanțelor, în Franța. Care este scopul vizitei

Ministrul britanic al Finanțelor, George Osborne, a sosit duminică la Paris pentru a apăra o reformă a Uniunii Europene, informează Agerpres.

Osborne urmează să fie primit, luni, de prim-ministrul francez Manuel Valls, șeful diplomației Laurent Fabius, omologul său Michel Sapin și ministrul economiei Emmanuel Macron.

Citește și: Cameron va organiza în iunie 2016 referendumul pe tema apartenenţei Marii Britanii la UE

El ar urma să pună accentul, în timpul acestor întâlniri, pe importanța cooperării franco-britanice , dar și pe necesitatea de “a aduce o schimbare de durată” în funcționarea UE.

“Chestiunile democratice, relația dintre zona euro și Uniunea Europeană, competitivitatea și imigrația sunt cei patru piloni principali ce stau la baza planului de reformă britanic”, a subliniat ambasada într-un comunicat.

Ministrul britanic a precizat, în comunicatul citat, că referendumul din Marea Britanie este o ”ocazie de a întări argumentul în favoarea unei reforme a UE”. În acest context, el a predat pentru “o Europă mai competitivă și mai dinamică, care să asigure prosperitate și securitate pentru toți” cetățenii ei.

Reales în mai, premierul conservator David Cameron a promis britanicilor să renegocieze termenii apartenenței Marii Britanii la UE înainte de a convoca un referendum pe această temă până la sfârșitul anului 2017.

Potrivit ziarului The Independent on Sunday, el intenționează să convoace scrutinul în iunie 2016, mai devreme decât era așteptat.

Această vizită este prima dintr-un turneu în capitale europene pe care Osborne intenționează să-l efectueze în următoarele luni, potrivit Ambasadei Marii Britanii în Franța.

Cele mai citite

Cum iluminezi camera în care se află biroul, pentru a fi mai productiv?

Nu ți s-a întâmplat ca atunci când lucrezi la birou să te doară ochii din cauza luminii insuficiente? Dacă lucrezi de acasă, amenajarea spațiului în...

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...
Ultima oră
Pe aceeași temă