5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialMinistrul german de Finanțe: Brexitul ar fi un DEZASTRU

Ministrul german de Finanțe: Brexitul ar fi un DEZASTRU

Wolfgang Schäuble, ministrul german al Finanțelor, a îndemnat Uniunea Europeană (UE) să facă tot posibilul pentru a evita ieșirea Marii Britanii din Blocul comunitar, deoarece o astfel de situaţie ar fi un “dezastru” pentru ambele părţi, potrivit Mediafax

“Vom face tot posibilul pentru a evita ieşirea Marii Britanii din UE. O astfel de situaţie ar fi un dezastru atât pentru Marea Britanie, cât şi pentru Europa. Poate că va trebui să ajungem la unele amendamente limitate în cazul Tratatului Lisabona, pentru a oferi mai multă flexibilitate în negocieri, vom vedea. Dar, evident, negocierile nu merg niciodată într-un singur sens, întotdeauna sunt în ambele sensuri“, a declarat oficialul german.

Ministrul german al Finanţelor a spus că nu crede că Marea Britanie poate fi convinsă să intre în zona euro. 

“Sper că vom putea convinge Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană. Dar nu cred că o vom putea convinge să intre în zona euro în anii următori, va dura mai mult”, a încheiat Wolfgang Schäuble.

Poporul Marii Britanii va opta, prin referendum, să părăsească Uniunea Europeană, dacă nu va obţine “reforme substanţiale şi ireversibile”, a avertizat sâmbătă ministrul britanic de Externe, Philip Hammond.

“Dacă nu vom obţine angajamentele de care avem nevoie din partea partenerilor europeni în aspecte precum ţinerea Marii Britanii în afara sistemului de integrare profundă, dacă nu vom putea obţine aceste angajamente, atunci, aşa cum a spus premierul, nu putem exclude nimic”, a declarat Hammond, în ceea ce pare a fi o schimbare de atitudine a Guvernului de la Londra. “Avem nevoie de reforme solide, substanţiale şi ireversibile la nivel european. Pentru că, dacă vom prezenta poporului britanic un set de reforme de o amploare mai mică, ne vom trezi cu un refuz”, a spus Hammond.

Premierul conservator David Cameron a promis renegocierea relaţiei Marii Britanii cu Uniunea Europeană şi organizarea, până la sfârşitul anului 2017, a unui referendum privind apartenenţa ţării la Blocul comunitar. Cele mai multe sondaje de opinie arată că majoritatea britanicilor ar prefera rămânerea ţării în Uniunea Europeană. Marea Britanie şi Uniunea Europeană au avut recent dispute pe tema gestionării crizei economice a Greciei şi privind distribuirea imigranţilor extracomunitari. Marea Britanie nu participă la toate programele de integrare europeană, având un statut privilegiat în cadrul Uniunii Europene.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă