7.7 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSpecialMinistrul român de Interne și ambasadorul Canadei au discutat despre ridicarea vizelor...

Ministrul român de Interne și ambasadorul Canadei au discutat despre ridicarea vizelor pentru români

Ministrul Afacerilor Interne, Dragoș Tudorache, a avut, luni, o întrevedere cu ambasadorul Canadei în România, Bulgaria și Republica Moldova, Kevin Hamilton, în care a discutat despre implementarea deciziei autorităților canadiene de a ridica vizele impuse cetățenilor români.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne, cei doi oficiali au discutat pașii care urmează să fie făcuți pentru implementarea deciziei autorităților de la Ottawa de a ridica vizele impuse cetățenilor români.

Ministrul Dragoș Tudorache și ambasadorul Kevin Hamilton și-au exprimat aprecierea față de cooperarea bilaterală anterioară semnării Acordului Economic și Comercial UE — Canada (CETA), care deschide perspectivele unor schimburi comerciale între oamenii de afaceri din statele UE și Canada.

Ambasadorul Kevin Hamilton a subliniat că decizia de ridicare a vizelor a venit ca urmare a măsurilor luate de partea română și a bunei colaborări pe plan bilateral, exprimând totodată interesul autorităților canadiene pentru consolidarea cooperării, inclusiv pentru schimburi de experiență tehnică și de politici între oficialii canadieni și români.

"Ca urmare a vizitei din vară în România a echipei tehnice de experți canadieni, am fost convinși că ridicarea obligativității vizelor pentru românii care doresc să viziteze Canada a fost atât fezabilă din punct de vedere tehnic, cât și benefică pentru ambele părți", a spus ambasadorul Kevin Hamilton.

Totodată, ambasadorul Hamilton a precizat că, odată cu intrarea în vigoare a ridicării obligativității vizelor, pentru români va fi mult mai simplu să se bucure de tot ceea ce Canada are de oferit ca destinație turistică, să meargă să-și viziteze familiile și să deruleze afaceri în această țară.

La rândul său, ministrul Dragoș Tudorache a reiterat invitația adresată ministrului canadian al imigrației, John McCallum, de a efectua o vizită în România.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Gestionarea culturii de lucernă pentru randamente maxime

Cultura de lucernă are un rol important în agricultura modernă, prin multiplele sale beneficii. Lucerna (Medicago sativa) este o plantă furajeră perenă, din familia...

Cluburile participante în noul format al Champions League vor primi și mai mulți bani. Anunțul UEFA

UEFA le-a transmis federaţiilor membre şi cluburilor modul detaliat în care vor fi repartizaţi banii în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor, care se va...

Aproape 80 de percheziții, în 4 județe și în Capitală, într-un dosar de contrabandă cu țigări. Prejudiciu de aproape 13 mil. euro

Aproape 80 de percheziţii au loc în această dimineaţă în 14 judeţe şi în Capitală, într-o cauză ce vizează destructurarea a două grupuri infracţionale...
Ultima oră
Pe aceeași temă