14.1 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialMinistrul rus de Externe Lavrov și secretarul de stat american Tillerson se...

Ministrul rus de Externe Lavrov și secretarul de stat american Tillerson se întâlnesc la Moscova. Se discută situațiile de criză din Siria și din Ucraina

Secretarul de stat al SUA, Rex Tillerson, se află miercuri la Moscova, unde poartă discuții cu ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, informează agenția TASS.

Cei doi oficiali discută despre relațiile bilaterale SUA – Rusia, precum și despre situațiile de criză din Siria, din Ucraina și din peninsula coreeană.

Tillerson și Lavrov au mai avut o întâlnire la reuniunea G20 de la Bonn, din data de 16 februarie 2017.

Ambasadorul SUA la Moscova, John Tefft, anunțase că secretarul de stat Tillerson "speră" să fie primit, la Moscova, și de președintele Putin, dar purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a precizat că o asemenea întâlnire nu se află pe agenda lui Vladimir Putin.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Omul de afaceri Ion Leu, condamnat la șapte ani de închisoare pentru evaziune fiscală

Tribunalul Buzău a dictat marți o sentință de șapte ani de închisoare cu executare pentru antreprenorul buzoian Ion Leu, acuzat de evaziune fiscală...

Sezon de vis pentru „corbii albaștri”! Corvinul, din Liga a 2-a, în Europa League

Divizionara secundă Corvinul Hunedoara a câștigat în premieră Cupa României și va evolua din nou în cupele europene după 42 de ani de pauză. Corvinul...

Robert Fico, premierul slovac, este supus unei operaţii “foarte complicate” la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica

Premierul slovac Robert Fico este supus unei operaţii "foarte complicate" la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica, după ce a fost împuşcat de cinci ori...
Ultima oră
Pe aceeași temă